◙ Paradoxul caracterului uman

Vorbeam cu o amica despre viata si ocupatii si mi-a spus ca se ocupa momentan de anumite lucruri marunte doar ca sa nu intre intr-o depresie sau ceva asemanator. M-am mirat, caci o astfel de persoana mi-a aratat latura asta a ei.

Persoana despre care vorbesc a fost mereu pozitiva si activa – cu tot cu ale sale prefaceri – insa acum, gasindu-se intr-un moment stagnant al vietii personale, resimte si cealalta extrema a caracterului uman. M-a inspirat sa scriu articolul asta, sa notez observatia mea asupra acestui fapt psihologic, intarit si de alte cazuri asemanatoare pe care le-am intalnit intr-un mod mai mult sau mai putin concludent.

Cu alte cuvinte, dupa cum ii dadeam si ei un exemplu, un om anume poate simti atat sa se sinucida cat si sa-si construiasca o mare firma de succes. Asta este paradoxul caracterului uman, caci acelasi om poate trai sincer si natural atat extrema negativa, cat si cea pozitiva. S-ar descurca de minune in ambele cazuri si deseori se intampla sa uite aproape complet cat de rau o ducea candva sau cat de bine o ducea candva. Consider ca este o minune psihologica demna de notat.

Asta confirma nu doar cunoscutul fapt ca orice bogat poate ajunge sarac dar si acela ca orice sarac poate ajunge bogat. Variabilele sunt multe iar timpul e chinuitor, insa elementele astea sunt trecute pe alta foaie, aici vorbim de capacitatea caracterului omului de a se adapta complet mai multor medii, inclusiv la mediile aflate la extreme. Nu confundati adaptarea cu obisnuirea, pur si simplu spun ca omul poate juca sincer rolul mai multor personaje.

Probabil intradevar viata este o scena iar noi suntem actori, avand in dotare multe masti – inclusiv cele doua ale extremelor. Ne ferim sa fim actori sau superficiali, insa daca suntem capabili intradevar sa ne descurcam atat de bine in ambele roluri, poate din asta suntem facuti. Ceea ce numim actor poate e de fapt caracterul original al omului.