In graba respectiva nici n-am vazut daca e cineva in autobuz, ei bine, era…erau, multi de tot. Nu stiu ce caleasca magica de Disneyland imi imaginam, insa n-a fost nimic de poveste. Asta referitor la locuri si comoditate, caci in rest, autocarul nu arata prea rau. Am plecat cu verisoara mea, e mai mica cu 2 ani decat mine, eu am 24 de ani. N-am iesit niciodata din tara nici unul nici altul, deci ne-am avantat impreuna in aceasta aventura.
Pe autocar a fost ca pe orice alt autocar, mai vorbesti cu lumea, mai mananci, mai asculti o muzica la casti, samd. Asteptam sa ajungem la Nadlac, in Vama, si speram sa trecem cu bine de ea. Nu aveam nimic dubios prin bagaje, dar cine stie cum ma oprea pe acolo. A doua zi, 17 sept, la ora 11:10, am ajuns in Vama. Am dat pasaportul, s-a uitat, mi l-a dat inapoi. Scapasem si de vamesi.
Am ajuns apoi prin Ungaria, am trecut prin foarte ordonata Austrie si tocmai la inceputul zilei de 18 septembrie, am ajuns prin Italia.