Este 1 noaptea, beau un vin rosu, fiert. Raspunsesem la un chestionar zilele astea. Ma intreba cu cate persoane vorbesc in medie pe saptamana. Pana in 10, pana in 20, peste 20… Si ma gandeam ca wow, intradevar vorbesc cu peste 20 de persoane pe saptamana, e ceva. Cu unele din ele intru in subiecte adanci. Azi vorbeam de foste prietene si ma gandeam daca oare acum m-ar vedea o fosta anume sau alta, un om mai bun decat am fost candva.
Nu stiu cine ar putea cu exactitate sa tina scorul si sa ma analizeze in maniera asta, insa eu unul o fac. Imi place de foarte mult timp sa ma vad ca acel sculptor ce se ciopleste singur din propria piatra. Pentru mine inseamna un act de ambitie si respect de sine, ceva nobil. Insa poate chiar fara sa vreau, fac anumite actiuni ce inseamna ceva si pentru altii.
Asa ca oare, acele persoane din trecut, intalnindu-ma acum, m-ar vedea altfel oare? Poate conteaza poate nu, insa…ma intreb din cand in cand, ce inseamna sa fii un om mai bun? Intr-o lume in care totul e subiectiv si totul e „treaba mea ba”, ma intreb cum ma prezint in fata unor altor oameni cu felul meu de-a fi, cu evolutia mea personala.
Pot sa fiu sincer si sa zic ca sunt trist ca au esuat unele relatii cu anumite persoane. Pot sa fiu un asa-zis realist si sa zic ca trecem peste si asta e viata. Insa, ajung dupa un timp iar la sinceritatea aia innascuta si devin trist sau confuz de anumite momente. E normal probabil, mai ales daca esti sincer, sa simti o tristete pentru o relatie esuata ce promitea multe, sa simti o tristete pentru o relatie nu doar de iubire dar de prietenie si de naturalete. Suntem miliarde, feluri diferite, insa putine caractere care se potrivesc si care se intalnesc. Iar asta nu cred ca tine doar de locatie si convenabil ci de cultura si trairi. Prea ne abtinem in propria barbie ridicata in sens de „las’ ca ma descurc eu”. Nu pacalim pe nimeni, mai ales pe noi insine.
Oare sunt prea naiv ca vreau sa fiu acest spirit nobil? Sau oare mai sunt inca alti putini naivi ca mine?