În mintea mea te văd în ceață, deloc sigur dacă ești tu acel fizic pe care îl îmbrățișam cândva cu o pasiune străină mie și străină multor oameni poate. Dar sunt cert de prezența ta sufletească ce mi te-ar descrie chiar și în fața unei stări oarbe.
În speranța atingerii unei condiții înalte în a înțelege limite și lipse de limite, caut să mă distanțez de conceptul de a-ți spune că tu ești cea care… În schimb, am să zic că tu ești una din acele persoane care îmi fură atenția chiar și cu o imagine blocată în timp pe care poate nu vreau s-o descopăr din când în când dar în fața căruia sunt aproape condamnat să mă prezint printr-o mutare aleatorie a sorții sau mai degrabă…a unei voințe ascunse, pasională și mișelă. Eram mai curajos cândva dar asta a dispărut o dată cu momentul când te-am lăsat să fii purtată de vânt în alte părți și dimensiuni. Sunt sigur că nici tu n-ai mai fost la fel de atunci însă poate te-ai ambiționat mai mult decât mine să pari în regulă. De multe ori, omul devine ceea ce dă impresia că este, dar de multe alte ori, omul se preface pentru un timp, apoi își revine la felul său normal rănit și încearcă din nou să-și găsească o ocupație ce poate îl va ține ocupat de data asta ceva mai mult. Dar zâmbetul forțat doare.
Ador persoana ta și a oricui ce mă face să pot simți căldura sufletului doar printr-o îmbrățișare. Nu mereu am apreciat-o dar când am simțit nevoia, deveneam altceva. Nu om, nu rațional și nici suflet măcar. Când simt nevoia de o îmbrățișare adâncă, devin sclavul acelui sentiment. Tot ce scriu aici definește vag anumiți termeni dar eu vorbesc de sentimente ce nu pot fi transcrise cu adevărat în cuvinte. Chiar și un om al cuvintelor cred că râde subtil în timp ce lăcrimează, descoperind valoarea adevărată a unei realități care te lasă mut și fără cerneală în călimară.
Adânc în mintea mea, exiști încă. Nu te pot defini cum nu mă pot defini pe mine, însă asta nu-mi oprește deloc felul meu uman sau de orice natură, să ajungă din nou la imaginea ta.
cash back..must see it :)
Please. Am cd-uri pe pereti. Si normal ca l-am vazut. De 2-3 ori deja.