E a treia oară când stau la o masă din acest local. Prima oară am venit aici împreună cu Arhitectul Radu Cornescu, Zetu Harry și alte persoane membre a grupului Skyscrapercity Constanța (asta în anul 2010). Skyscrapercity Constanța este încă un forum activ ce discută pe teme variate privind economia, infrastructura sau istoria locală. A doua oară când am venit la Pizzico (anul trecut), am stat câteva minute pe terasă și am savurat muzica bună. Ieri am stat la parter, lângă niște luminițe simpatice. Toată atmosfera era relaxantă, cu un simț de Lounge. Aveam chiar și o trupă ce cânta Live și era ceva foarte frumos de ascultat, chiar dacă uneori ne cam deranja căci noi bloggerii avem nevoie de muzică în surdină doar, pentru a vorbi multe lucruri fără să răgușim. Pentru asta avem un separeu, unde chiar am fost invitați la evenimente viitoare organizate de noi. Localul este foarte cochet iar pe televizoarele puse în rame rulau câteva poze din proprietatea lui Adrian Siea. Baia este micuță dar modernă și curată. Clanța aia la băieți aș schimba-o căci mi-am cam lovit degetele de două ori pe acolo. Despre prețuri, pot spune că sunt bune pentru un astfel de local. Eu sunt adeptul „ieftinelilor” dar în acest caz, dai un ban dar stai în față. Un vin poate costa 12 lei paharul, un gin tonic costă parcă 14 lei, berile sunt la 330ml dar găsești și draft la 400 ml la 8 lei. Nota de plată de final a fost mai mică oricum decât a fost la alte astfel de întâlniri (la Doors, de exemplu, sau în La Cetate). E un local ce merită mai multă atenție din partea noastră și cel mai probabil i-o vom acorda pe viitor. p.s. Servirea a fost foarte bună, chiar și înaintă să apară ” șefu’ ” la masa noastră.
[LE] 04.02.15
Haha…au schimbat clanța la wc băieți! Așa da!