Blogging, Știri & Trends
Care este atmosfera la târgul de IT&C din Maritimo
Care este atmosfera la târgul de IT&C din Maritimo

Care este atmosfera la târgul de IT&C din Maritimo

Spuneam pe 6 Octombrie aici că urmează să vedem primul târg de IT și Gadget din Constanța. Conform paginii de Facebook a târgului, totul începea azi la ora 10. N-am vrut dar m-am trezit devreme, să fiu printre primii acolo, să prind Presa și Premiile! Aaaand…eram singurul curios din zonă! 
Am ajuns acolo pe la 10:15 iar lumea încă își amenaja standurile. Maguay mai ales, căci ei erau cei mai extinși în zonă, având nu doar stand de prezentare a unor sisteme dar având și o masă mare cu câteva computere pregătite de butonat de către doritori. Cu ei am și început seria de poze dar am schimbat doar câteva vorbe scurte iar apoi m-am mutat către standul Xerox. O să revin imediat și la Maguay…

Persoanele de la Xerox cred că sunt cele mai bine pregătite persoane pentru un astfel de eveniment și mi-au părut cele mai abordabile din Târg. Aici am fost luat în seamă destul de repede. Am stat foarte mult de vorbă cu Raluca Boncea și colega sa de stand. M-am simțit ca un fel de jurnalist real întrebând atâtea lucruri despre produse dar m-am simțit tratat mai ales ca un posibil client (și la Maguay și la Samsung am simțit asta de asemenea). La început însă, era să începem cu stângul. Dorind să sparg gheața, am menționat că auzisem undeva că Xerox va prezenta la acest târg o metodă mai inovatoare de a reîncărca acele cartușe buclucașe cu cerneală sau ceva de genul (am impresia că de fapt despre Epson era vorba). „Cine? Cine a spus asta? Unde scrie asta?”, întreba Raluca Boncea. Am încremenit iar sângele mi se urca în obraji. Părea că am atins o coardă sensibilă. Mi-a explicat că cei de la Xerox nu ar încuraja vreodată asta, căci de fapt orice încărcare poate să deterioreze imprimanta, ba chiar îți pierzi și Garanția la produs dacă nu folosești cartușe originale (iar asta nu doar la Xerox). Nu știam asta.

Mi-a vorbit apoi de sistemul Wireless al uneia dintre imprimante, ce îți permite să dai Print de pe telefon. De asemenea poți pune cod la istoricul printării sau chiar la un print ce rămâne în Pending până când introduci tu codul de printare. Nice. Apoi am insistat să aflu câteceva despre ceea ce vedeam pe o broșură în fața mea: Cerneala solidă.
Aceasta are forma unui cub, ba chiar se și numește ColorQube și funcționează doar pe imprimantele și multifuncționalele Xerox, căci până la urmă este tehnologia deținută de ei (gândită însă de acum aprox 20 de ani). Cuburile sunt ca o ceară ce se dizolvă cu timpul și sunt o alternativă la cearneală sau la praful imprimantelor laser. Alt avantaj este că sunt non-toxice și pot fi aruncate la gunoi ușor atunci când din cub mai rămâne doar o mică bucată. Funcționează la temperatură rece. Alt avantaj este că te ține destul de mult un astfel de cub, imprimanta știind cum să preia culoarea selectivă din el, față de laser de exemplu, care doar pentru o porțiune de Color din pagină (chiar și un simplu logo) îți consideră documentul ca fiind Color cu totul. Adică, imprimanta tradițională nu știe să separe bine informația asta. Chiar și puțină culoare pe pagină îți folosește tot cartușul. Nici asta nu știam. ColorQube însă îți folosește doar culoarea respectivă pe porțiunea respectivă. Alt avantaj este că print-ul se poate face pe orice tip de foaie (chiar și pe un șervețel) iar imaginea arată ceva mai calitativă decât print-ul standard. Mi s-a părut o inveție foarte atractivă și deși este gândită mai mult pentru mediul de Birou și lucru ceva mai intens cu printarea, dă o posibilitate de îmbunătățire a procesului tehnic specific. Cel mai mic volum de print suportat de ColorQube este de 150.000 de pagini pe lună. O hârtie Eco îți va face tot print-ul Eco datorită materialului folosit în creearea cubului. Cât despre costul final: Veți face economie cu până la 70% din volumul zilnic. Numbers don’t lie. Găsiți un video despre această tehnologie eco-friendy aici. Chiar aș avea mare nevoie de o imprimantă având în vedere că am prin casă vreo două ce sunt ba pline de cerneală ce a curs prin interior, ba oricum ambele au cartușele uscate. ColorQube nu cred că se usucă vreodată. Ce viață…să nu te mai speli cu clor pe degete după ce schimbi cerneala din cartușe…

Epson…erau și ei pe acolo. Nu m-au atras cu nimic dar nici nu le-am dat vreo șansă reală după ce am vorbit deja destul despre imprimante și după ce de fapt am luat decizia că îmi place ideea Xerox. După ce am părăsit stand-ul Xerox (de unde am primit un pix frumos și un yoyo ce nu prea funcționează așa bine), am trecut imediat la cei de la Samsung. Pe lângă tv-ul superb din antetul articolului acesta (ce ajută standul respectiv să fie cam cel mai atractiv de acolo), aceștia te mai ademeneau cu telefoanele mobile de înaltă performanță. Cel din dreapta este Samsung Galaxy Alpha iar un băiat de la stand mi l-a prezentat așa frumos de zici că era gata să semneze un contract acolo pe loc cu mine pentru a intra în posesia lui. Sincer să fiu, n-aș fi spus nu. A apărut acum o lună și este un telefon foarte atractiv. Observi la el în primul rând că este foarte ușor iar rama sa este desigur metalică. Grosimea este de doar 6,7 mm iar procesorul este un…Octa Core! Adică are două procesoare Quad Core. Adică…e foarte rapid. Display-ul este de 4,7″ HD sAMOLED însemnând că are o claritate foarte mare, lucru ce se vede și în pozele pe care le face cu a sa cameră de 12Mp. Bateria este de 1860 mAh și te va ține vreo două zile la o folosire intensă bănuiesc (deși tot Nokia vechi și Alcatel erau mai impresionante la baterie…) dar modul Economic al său e foarte simpatic. Nu doar că atunci când mai ai puțină baterie și îl activezi îți oprește funcțiile în plus dar îți și transformă toată informația în alb-negru (culorile consumând foarte mult de obicei). E prima oară când văd asta. Poți chiar și să-l blochezi sau deblochezi prin amprenta personală iar dacă asta dă rateuri, alegi o metodă secundară de deblocare prin cod. Face poze HDR, are focalizare selectivă, vine pe diverse culori ba chiar poți să-i cumperi și kit extra de baterie. Văd că pe Emag costă cam . Nu știu dacă aș da atâția bani pe el dar dacă aș fi stat mai bine cu finanțele…da, categoric aș cumpăra așa ceva. Nu doar că e ușor dar ține și bateria, e și avansat tehnologic…I like it. Are chiar și monitor cardiac (Heart Rate Sensor). Ba chiar, are un fel de Download booster, o opțiune ce îți combină conectarea la internet prin Wireless cu cea de Date rezultând o viteză accelerată. Totuși, nu are slot de card pentru memorie. Dar…are 32 de Gb!
Interesant la Samsung mai este și K Zoom-ul. Că tot sunt pe Emag, vă anunț că aici costă sau îl puteți găsi la abonament mai ieftin bănuiesc. Mai exact, vorbim de telefonul mobil combinat cu aparat foto pe nume Samsung Galaxy K-Zoom. Nu e exagerat de voluminos, are 20,7 Mp, 10x zoom optic + încă 10 digital. Are și el focus selectiv și alte opțiuni profesionale de fotografie plus multe multe filtre și opțiuni de cadru adaptat la subiect în timp real. Mi l-au prezentat cu mare pasiune băieții de la stand ba chiar același pasionat ce a vorbit cu mine la început stătea în raza obiectivului în timp ce un altul îl focaliza ca test. În total, aparatul are 6 procesoare și Andoid upgradabil până la ultima variantă (4.4 KitKat). Filmează Full HD desigur. L-am butonat și eu la recomandarea unei persoane de la stand și se vede din start ce poză va ieși când te uiți pe display-ul generos, se vede rapid cum ies în evidență detaliile. Ca blogger, ca explorator urban…sau paparazzi, nu mi-ar strica o astfel de jucărie.
TV-ul de mai sus este un Ultra HD Tv de peste 200 cm ce consumă cam 145 W. Este 3D iar când rulezi materialul potrivit, detaliul este întradevăr foarte ascuțit și real (uneori peste măsură). Un membru al echipei se juca un joc pe el folosindu-se de o aplicație instalată în tv și de…telefonul său mobil. De asemenea, poți schimba canalele cu mișcarea mâinilor, ca la Kinect. Ecranul este curbat și poți privi din orice unghi imaginea fără să se piardă din calitate. Eye candy.

Asus erau și ei pe aici. Cam tăcuți așa dar cu produse bune. Am găsit însă cam ciudat produsul lor de Transformer Book. Practic e laptop dar îi poți „smulge” display-ul pentru a-l transforma într-o tabletă. Altul era model Flip, adică display-ul făcea Yoga. Am întrebat ce relevanță are o asemenea invenție fizică. Mi s-a răspuns că ajută mult în prezentări. Mda…ce-i drept…poate. Dar…tot nu consider că merită atâta atenție. Am întrebat apoi dacă modele prezente de laptop-uri vor fi compatibile cu viitorul Windows 10.

Nu a știut ce să zică. Nici n-a îndrăznit să ghicească deși de mult timp încoace sistemele hardware nu prea mai au mari probleme cu software-ul. Nu prea m-a impresionat prezența persoanei. Ba chiar mi-am amintit că de curând mi-am cumpărat și eu un i3 de la ei și m-am lăudat cu asta. 

Nu tu un „Bravo”, nu tu o îmbrățișare sau măcar un pix de ăla simpatic.  Dar…asta e. Produse bune au, ba chiar văd iar un laptop cam ca al meu la același preț de 1600 de lei ce în prezent e foarte rezonabil.

Partea cu „Câștigă un ASUS Transformer Book T100” presupune să completezi un cupon prin care declari că te abonezi la newsletter-ul Asus. Am citit undeva de la ei că trebuie să primești ulterior o confirmare pe e-mail iar apoi extragerea se face pe data de 13 Octombrie 2014.

Cei de la Maguay sunt foarte interesanți și au avut cele mai numeroase produse de arătat. Au adus câteva produse proprii ansamblate cu brand-uri celebre. Unele sisteme erau doar office sau cât de cât standard (neutre în folosință, gen i3 bun la toate), altele erau ceva mai avansate.

Împreună cu cei de la Domo au pus în aplicare un Configurator ce îți permite…um…configurarea…unui sistem nou nouț. Eu l-am folosit de curând dar nu mă impresionase, mai ales din cauza prețurilor mai ridicate parcă. Am zis că pot să-mi fac un sistem mai ieftin de atât și așa e. Însă, unul din reprezentanții Maguay mi-a explicat azi că deși eu pot să fac asta, nu voi avea garanția eficienței sistemului. Adică…ba pot să amestec componente necompatibile, ba îmi aleg ceva ieftin ce se strică repede, ba multe. Unde mai pui că nu ai nici garanția. Garanția aia negru pe alb, pe care ei ți-o oferă la sisteme! Ba chiar îți oferă și consultanță dacă ai probleme cu ceva. Un sistem standard cu un i3 plus monitor plus tot ajunge undeva pe la 2400 de lei a spus. Întradevăr, dacă iei piesele pe rând iar apoi și monitor și tot, ajungi la un cost mai ieftin dar nu ai produse bune sau prea mari în memorie, spațiu sau calitate. De asemenea, de multe ori configurația o faci la unitate dar uiți de monitor, ce costă și el destul. Căutați să faceți și voi o comparație între sistemele lor și alte sisteme pe care le-ați putea configura separat (pe piese) cu bani mai puțini dar și cu produse mai slabe. Cei de la Maguay spun că preferă să nu-și schimbe produsele cu care lucrează căci din analiza lor, acestea sunt cele mai fiabile, chiar și când costă ceva mai mult (chiar dacă acel „mai mult” de fapt nu e deloc scump).

Am discutat cu mare curiozitate și despre chestia asta mică albastră. E cât un dosar. Eu vin de pe vremea când un sistem bun trebuia neapărat să fie high tower sau middle tower ca să-ți inspire eficiență. Ei bine, un pătrățel ca ăsta poate avea i3 și nu numai, 8Gb DDR3 sau 16 chiar, placă video ce se poate schimba și HDD sau SSD suficient. Ba chiar există pătrățele mai mici ca astea ce sunt și mai performante. S-au schimbat timpurile… Nu sunt produse de Gaming însă eu am o problemă cu cei ce spun asta. Gaming-ul bun (jocuri recent apărute) se face și pe Dual Core. Mulți nu știu asta aparent, nici măcar cei ce lucrează în domeniul vânzării IT. Sau știu dar sătuli de puști ce întreabă de Gaming dar visează la ultra jocuri plus Facebook, Youtube și Torrent deschis și sunt dezamăgiți chiar și de un i3, spun sec că nu merge și gata. Nu e tocmai bine. Apropo de jocuri, am fost invitat la sfârșitul sesiunii de întrebări să mă joc pe unul din sistemele lor.
Toate computerele aveau Mortal Kombat pe ele. Nu prea mi-a plăcut asta, căci nu mai am 10 ani să mă atragă asta. Ba chiar nici atunci nu jucam cu prea mare pasiune MK. Am nimerit la un PC cu un picior lipsă la tastatură. Just my luck… Eu nu prea suport să tastez fără să ridic tastatura „în picioare”. Dar…m-am jucat. Cu Sub-zero desigur. Celălalt joc instalat bănuiesc că e unul din seria Need for Speed. Alo…pe ăla să mi-l dați să joc!
O bătălie între MK și NFS va avea loc mâine am impresia, iar tot mâine are loc și o tombolă cu premii surpriză, începând cu ora 16:00. Până atunci trebuie să completați un cupon și să-l puneți într-o cutie. Sunt sigur că voi câștiga și eu, căci sunt la muncă și mi se va anula premiul. De asemenea, dacă vă configurați un sistem la ei pe loc, primiți un discount de 10%.
Cam astea sunt trăirile mele de azi. Am învățat despre minunatul ColorQube, am butonat un Samsung frumos, am învățat de asemenea că HDD-urile Seagate sunt mai rezistente decât Western Digital… Mă deranjează însă că nu e un târg prea mare dar…e un început. Lume multă nu era la început dar ușor ușor se adunau. Mâine va fi mai plin, sunt sigur. De fapt, a tot fost plin și azi garantat. M-a deranjat din nou lipsa Gadget-urilor. N-am văzut mai niciunul. Românul e pasionat de așa ceva și ar fi păcat să nu profite comercianții de etalarea lor la astfel de evenimente.
Târgul ține până Duminica asta iar mâine începând cu ora 12:00 au loc câteva prezentări. Mai exact: Bang & Olufsen de la 12, Xerox de la 13, Asus de la 15, Epson de la 16, Maguay de la 17, Dan Cadar de la Zon@ IT de la 18, Samsung de la 19 și prezentarea Canon GX 7 de la 20. Merită să faceți un drum! Se pune accentul pe Tehnologie foarte mult iar asta e foarte important, ca utilizatorul să știe nu doar să folosească un produs dar să își și optimizeze performanța și chiar dorințele privind un produs dintr-un domeniu necesar lui.

Câteva poze de azi, găsiți pe Facebook-ul meu, aici.

2 comentarii

  1. Pingback:Cei de la Maguay mi-au dat gratis un joc PC! | Joie Negru blog

  2. Pingback:Urmează a doua ediție a Târgului IT & Gadget din Constanța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *