M-am uitat adineauri la documentarul Inside Job şi o să vă fac un rezumat cât mai simplist pentru a înţelege de ce suntem noi acum adânc în rahat.
Pot rezuma extrem de scurt cum o rezumă vag şi alţii: de vină e lăcomia şi minciuna, însă trebuie să detaliez puţin.
Un exemplu bun al ideii de Criză vedem şi în filmul ăsta, mai exact: Islanda. În această ţară totul mergea bine, energia era verde şi regenerabilă, criminalitate mică, trai de viaţă înalt. Ei bine, Guvernul a devenit lacom şi a început să-şi vândă terenurile în scopul exploatării industriale. În acelaşi timp, băncile Islandei nu mai se ocupau doar de Islanda ci au primit permisiunea să se extindă. Acestea s-au împrumutat. Rectific. Directorii s-au împrumutat iar o mare parte din bani fix în buzunarul lor a intrat. Nu e greu de imaginat. E ca şi cum eşti tu Gigel şi ai ocazia să împrumuţi 100 de miliarde de orice. Nu prea ţi-ai face puţin de cap sau puţin mai mult? Asta este piatra de hotar a comportamentului care a dus spre Criză. Băncile desigur au intrat în colaps, traiul a scăzut, locurile de muncă de asemenea iar lumea a ieşit în stradă şi şi-a dat seama că e nasoală treaba.
Întâmplarea exactă care a făcut această Criză posibilă, începe desigur din SUA, din zona Wall-Street-ului, locul unde se plănuiesc tot felul de metode de a face bani. Bancheri, creditori, speculanţi şi oricine, se adună într-o formă de elită malefică şi fac bani.
La fel de simplist vreau să povestesc şi povestea Crizei. Totul era regulat cândva, împrumuturile se făceau în mod logic şi viaţa era roz. Cu timpul, unii s-au lăcomit aşa că au început să facă mai mulţi bani prin metode nu tocmai ortodoxe. De exemplu, unii te luau pe tine ca şi client şi îţi vindeau acţiuni într-o valoare. Dacă valoarea aia risca să scadă, ei nu te anunţau, ba chiar speculau împotriva valorii respective. Aşadar ei îţi vindeau ţie un bun iar dacă bunul nu era tocmai bun, „pariau” împotriva lui, câştigând la final în orice situaţie. Toate astea se făceau desigur prin firme economice de profil.
Toate firmele astea au crescut şi uşor uşor au înghiţit firmele mai mici. Aşadar, tu nu mai aveai 100 de variante, 100 de alegeri de făcut. Adică, dacă nu aveai încredere în 20 de firme, te duceai la restul. În ziua de azi, restul nu mai există. Însă ştiţi cum e vorba, cu cât e mai mare cu atât prăbuşirea e mai impresionantă. Imaginaţi-vă că voi aveţi un magazin care vinde apă în cartierul 1. Cartierele sunt până la 100. Dacă ajungeţi să fiţi singurul distribuitor de apă la toate cele 100, sunteţi şmecher şi pe profit maxim. Dar dacă nu vă mai curge robinetul de apă? La un cartier e ok, te duci la celălalt cartier, primeşti ceartă minimă, dar la toate? E grav…e Criză.
Deci apa s-a oprit şi a fost afectată toată populaţia. Cum economia e interconectată peste tot, au picat şi celălalte state, inclusiv România. Adica, cele 100 de cartiere erau dintr-un oraş. Oraşul A. Oraşul B are tot 100 de cartiere sau 50 poate. Acolo e România. Oraşul B se ocupa de spălătorie şi mai lua apă de la oraşul A. Oraşul A e în criză, pică şi oraşul B după el.
În economie însă, situaţiile sunt mai optimiste pentru dracii din vârf. Ei se retrag frumos cu profitul făcut sau chiar rămân în funcţie sau sunt puşi în altele de Obama. Preşedintele american a promis că se vor schimba lucrurile în Washington şi pe Wall-Street, dar legile date n-au schimbat mai nimic, ba chiar o mare parte din staff-ul său economic este reprezentată de oameni-cheie din istoria provocării acestei Crize.
Care e concluzia? S-ar putea să rămânem în continuare în Criză, simţind părţi bune doar în mod superficial, aşa cum sunt date de cei de sus. S-au speriat şi ei de lăcomia proprie însă au continuat cu încredere acest demers al Crizei văzând că parcă parcă fântâna nu e seacă sau parcă parcă mai sapi un şanţ către fântână sau găseşti altă improvizaţie.
Cam asta e impresia mea şi dacă nu prea mi-am exprimat-o bine, uitaţi-vă şi voi la acest film! Hai să vedem şi un video de la Gorillaz care parcă fix pentru Islanda a fost făcut.