Ce mi-e Sudul ce mi-e Nordul

Desigur şi în zone de Sud mai vezi imagini de Nord şi e bine dar invers e bizar. Azi de exemplu, undeva prin Nordul Constanţei, un moşneag mergea pe strada, aproape de trotuar. Era îmbrăcat în ghete şi într-un trening albastru mai mult de casă. Mergea cu paşi mărunţi şi avea un mac înflorit în mână. O floare roşie…mac. Deci, wow. Asemenea situaţii sunt aşa mai amuzante şi umane să zicem, chiar dacă sunt puţin bizare.

Eu eram la sacou şi mă uitam la alt nene în sacou. Acel nene era un boschetar. Mulţi boschetari au sacouri. Oare le au de pe vremea de când erau profesori sau oameni de seamă ? Se poate. Mă gândeam că şi eu sunt la sacou şi că dacă bate un fluture din aripă se poate să ajung şi eu ca ei, pe stradă. E bine că ştiu să-mi ţin echilibrul destul de bine în asemenea uragane produse de haos şi natură. Dar, e bine să ştim că suntem şi yin şi yang într-o singură persoană, oricât de ordonat ai vrea tu să fii. Adică dacă tinzi spre ceva, strict spre ceva, nu scoate din ecuaţie posibilitatea că nu o să-ţi iasă. Chiar dacă reuşeşti şi ajungi la rezultatul dorit, s-ar putea să afli că forţându-l i-a luat din farmec prea mult. E complex aici, totul stă în detalii şi în cazuri subiective. Ceva de genul vorbei „totul e bine şi totul e rău”. E o frază logică, are sens şi atât.

Gara Constanţa e una din cele mai triste zone. Toţi lopătarii, muncitorii de îndesat în Dacia papuc acoperită, ţiganii şi golanii într-un singur loc. Doamne ce tristă e zona aia. O ţigancă îşi îndesa pruncul într-o pubelă de gunoi. Pruncul avea vreo 7 ani aşa şi era îndesat ca să scoată de acolo nu ştiu ce comori. Mai nimeni nu îi urmărea prea atent. Dacă era o româncă oarecare care făcea asta cu fata sau băiatul ei, toţi îi săreau în cap şi o mai şi dădeau pe mână Poliţiei. Dar în ţara lui Cănuţă om sucit, Poliţia e ultima la care ai vrea să ajungi la nevoie.

Apropo de Poliţişti şi faptul că şi ei sunt criminali sau hoţi, aţi auzit-o pe aia cu compensatul? Mai nou, mulţi nu mai zic că fură una sau alta (de la birou, de la muncă…) ci zic că ei doar compensează. Adică, ş-aşa nu îşi primesc destui bani, aşa că iau ce li se cuvine. Scopul scuză mijloacele. Băi frate, eu chiar cred că viaţa e scena iar noi actori, însă fiecare ţară îşi are propriul scriitor. Scriitorul ce ne pune pe noi în scenă este categoric I.L. Caragiale!

Nu sunt negativ acum sau cinic, doar v-am povestit adevăruri văzute azi pe stradă. Pe un alt ton mai constructiv: aţi văzut câte magazine MIC.RO au apărut? Interesantă strategie. Cum sunt preţurile? Care ştiţi?