Blogging, Știri & Trends
Cea mai creativă idee de Paște vine din Galați
Cea mai creativă idee de Paște vine din Galați

Cea mai creativă idee de Paște vine din Galați

Ieri, 12 Aprilie 2014, cei de la Shopping City Galați au avut o idee foarte bună pentru a ține ocupați și în plin proces de creativitate un grup de elevi din același oraș. Evenimentul s-a numit „Super Atelierul Iepurașului”.
Au început cu câteva ouă uriașe de 1,40 metri înălțime ce urmau a fi colorate de micii artiști de ocazie. Pentru a le fi mai ușor acestora, s-a apelat la serviciile Artilex Handmadeart ce este condus de Alexandra Heisu, aceeași artistă vizuală despre care am discutat cândva aici sau aici. Aceasta a desenat un contur pe aceste ouă uriașe, făcându-le sarcina copiiilor mult mai evidentă. 

Au participat în jur de 70 de copii ce înainte să apuce în mână acuarelele tempera ce urmau a fi folosite cu dibăcie, au admirat și pipăit cu fascinație uriașele decorații. „Când i-am văzut cum ating și trag de acele decorații, m-am temut puțin să nu le strice până să se apuce de treabă!” spune Alexandra Heisu. Dar totul a decurs așa cum trebuie iar rezultatul final a fost creativ, amuzant și impresionant.

Alte poze de la acest eveniment pot fi găsite pe pagina Shopping City Galați, aici și pe pagina Artilex Handmadeart, aici.
Cel mai recent proiect Artilex Handmadeart este „EcoLove”, o idee de a folosi hârtia reciclată ecologică pentru variate ornamente și decorațiuni.

Autoarea își prezintă lucrarea de mai sus ce conține aproximativ 30 de trandafiri mici din hârtie și ce măsoară doar 15 cm. O altă lucrare, precum cea de mai jos, conține 150 de trandafiri, are diametrul de 25 cm și poate fi folosită ca decorațiune pentru masă.

Alexandra mai poate confecționa rame foto, diverse flori bogat colorate sau alte decorațiuni ce ar arăta bine în vitrina unui magazin, într-un salon de nuntă sau în multe alte locuri ce apreciază nu doar arta Handmade ci și soluțiile Eco. Aceasta spune că toți cei care s-au oprit să-i vizualizeze produsele au fost 100% receptivi și încântați de idee.
Artilex Handmadeart poate fi găsit pe Facebook pe pagina de aici iar în curând va avea și un website.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *