Scriam acum nu de mult un articol despre o descoperire fascinantă, în zona oraşului Constanţa. Doi scafandri constănţeni, pasionaţi de exploratul subacvatic, pe nume Pascale Roibu şi Iulian Rusu, au descoperit într-o zonă a Lacului Siutghiol ceea ce părea a fi un hidroavion scufundat, de model Heinkel He 114. Spre surprinderea tuturor, au fost descoperite de fapt două hidroavioane!
Povestea a intrat în atenţia Presei pe 27 iunie 2012, când aceştia îşi concretizau descoperirea. Legendele dăinuiau de ceva timp, localnicii ştiind câteceva despre aceste hidroavioane. Este vorba despre un model german de hidroavion biplan de recunoaştere, Heinkel He 114 (folosit în România până în anul 1960) şi un model italian Savoia-Marchetti S.55, ambele aflate pe atunci în patrimoniul Forţelor Aeriene Regale ale României.
Am stat de vorba cu Pascale Roibu şi mi-a povestit câteceva din ceea ce se presupune a fi istoria acestor două avioane în acel loc. De asemenea, conform site-ului Constanţa de odinioară, aflăm că în aceea zonă, începând cu data de 21 Iulie 1920, a fost stabilită o nouă unitate hidroaviatică, deoarece portul Constanţa nu dispunea de standardele cerute pentru o asemenea bază. Hidroavionul Savoia avea o ancoră ce îl ţinea în loc iar Heinkel a fost probabil legat de acesta deoarece nu dispunea de ancoră. Aceste aparate de zbor prezintă găuri de gloanţe, lucru ce permite ipoteza unui atac aerian din partea ruşilor. Acesta este probabil motivul scufundării lor. Se cunoaşte că în anul 1948 s-a încercat scoaterea la suprafaţă a acestor hidroavioane, însă timpurile nu permiteau accesul la tehnologia necesară pentru acest demers.
Anii au trecut, nivelul de mâl a crescut iar aceste aeronave au fost îngropate din ce în ce mai mult şi deteriorate cu fiecare an. Pascale Roibu a estimat că dacă nu se luau măsuri acum, în alţi câţiva ani, nu mai era posibil să descopere nimic.
Aşadar, aceşti doi scafandri au găsit o dovadă şi au legat o baliză de epavă pentru a marca obiectul. Ei se aşteptau să fi găsit modelul Heinkel, însă când au scos o parte cu hublou la suprafaţă şi-au dat seama de diferenţă căci Heinkel nu avea hublouri. Aşadar, tocmai descoperise o parte din Savoia. Acest model de Heinkel, era scufundat în Lacul Siutghiol în aşa manieră încât ieşea la suprafaţa mâlului cu doar 30 de centimetri şi urma să fie descoperit după câteva zile.
Între timp, a aflat şi Armata Română de această descoperire şi s-a implicat în acest proiect. O altă sursă cu care am stat de vorbă mi-a explicat că cercetăriile au continuat cu participarea scafandriilor militari constănţeni EOD (Explosive Ordnance Disposal), din care face parte inclusiv Pascale Roibu. În cadrul acestui proiect a fost folosit un sonar Edgetech, tractat de o barcă gonflabilă Zodiac, pentru a regăsi cu exactitate locul epavelor aeronautice. În prezent, operaţiunea scoaterii acestor hidroavioane din lac, a luat sfârşit.
Operaţiunea a fost dificilă, în adâncul lacului fiind foarte întuneric din cauza mâlului gros şi a apei tulbure. Cunoscându-se locaţia cu ajutorul sonarului şi folosindu-se mai mult de calitatea tactilă umană, scafandri au reuşit să ataşeze pe diverse bucăţi ale epavelor un sistem de ridicare subacvatic de tip „balon”.
„Balonul subacvatic” este un sistem ce foloseşte o butelie cu aer comprimat de până la 200 bari (la fel ca butelia normală de scafandru) şi un balon pliat din vinil special pentru operaţiuni de ridicare a greutăţilor mari. Practic, se leagă de obiect o saulă sau şufe metalice, se prind de balon, se deschide butelia, se scoate siguranţa iar sistemul devine armat. După acest punct, scafandrul se retrage la o distanţă sigură şi apoi poate declanşa sistemul de ridicare.
Din păcate, tot ceea ce s-a scos la suprafaţă nu dă şanse unei recondiţionări, însă este important să avem parte chiar şi de câteva componente şi părţi ale acestor hidroavioane ce fac parte din istoria ţării noastre. Foarte important de menţionat este că alte urme fizice ale modelului Heinkel 114 nu există nicăieri în lume. În prezent, aceste descoperiri sunt adunate la Centrul de Scafandri Constanţa, urmând ca pe viitor dacă este posibil să ajungă expuse în cadrul unui muzeu local de profil.
Singurul model intact existent de avion Savoia-Marchetti S.55, poate fi găsit doar în Muzeul Asas de Um Sonho din Brazilia.
Cât despre exploratorii care au făcut descoperirea, Pascale Roibu şi Iulian Rusu, am aflat că vor înfiinţa o Organizaţie Non-Profit, în colaborare cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, pentru a-şi continua cercetările în zona Mării Negre. Deja se aude despre o descoperire nouă, aşa că aşteptăm de veste cu sufletul la gură!
Haide să vedem două obiecte recuperate de către cei doi exploratori, respectiv un hublou de pe Savoia Marchetti şi ancora sa.
[Update] 05-12-2012
Cititi si „Sabotul Zburator” ascuns in malul lacului Siutghiol