Diseară am poposit la Door’s Club aka Clubul Uşile şi am văzut un film de Miercuri, adică un film de ăla mai aparte. Se numeşte Being There şi s-ar traduce ceva de genul „La momentul potrivit” acompaniat desigur şi de „omul potrivit”. E vorba de un om extrem de simplu ce păcăleşte pe oricine tocmai pentru că oricine are părerea că totul e mai complex decât e. E superb şi foarte amuzant. Îl recomand!
Am stat la discuţii cu Andrei, cel care alege filmele şi am vorbit despre o posibilă Cinematecă. El şi-ar dori mult să pună bazele unei astfel de acţiuni, o instituţie ce ne-ar pune la dispoziţie câteva filme aparte. Aş plăti pentru aşa ceva un ban bun şi mi-aş dori şi alţii s-o facă! E ceva rar şi e ceva aparte şi de fapt…nici n-ar trebui să mă îndoiesc de ideea socială şi nici de business pe o asemenea temă. Filmele astea mai rare sunt superbe de-a dreptul şi merită văzute şi merită înţelese doar de un gen anume de oameni! Ştiu că mulţi ar putea învăţa multe despre multe văzând asemenea filme dar de obicei doar un gen aparte de oameni au dispoziţia de a vedea aşa ceva şi doar un alt gen aparte de oameni ar şi înţelege mult mai multe dintr-un asemenea film. Nu vorbesc desigur de o elită dar vorbesc de oameni ce şi-ar da propria părere despre un anume stil. Mi-ar plăcea ca acest oraş să aibă o Cinematică şi sper să putem realiza asta cât mai de curând. Aşa că îi doresc succes lui Andrei şi celor afiliaţi!
Avem puţine exemple de genul în oraş. Dacă cei de la Groove Hour au reuşit să aducă Festivalul Antic aici şi dacă şi alţii au reuşit să scuture puţin mişcarea socială adevărată din Constanţa prin acţiuni destul de greu de realizat, e de aşteptat ca şi alţii pe viitor să valorifice potenţialul divers al comunităţii constănţene. Aşa că atunci când mai vedem câteva tentative timide sau mai puţin timide de valorificare a culturii sau a divertismentului, ar trebui să le susţinem cu un mare curaj şi mai ales cu o mare degajare simplă şi naturală. Societatea este formată din astfel de cercuri şi din astfel de acţiuni diverse. Ar trebui să îmbrăţişăm mai rapid diverse forme de artă, distracţie şi polemică artistică sau culturală! Amintiţi-vă numele astea şi acţiunile astea şi votaţi-le într-un fel sau altul pentru propria voastră diversitate! Ştiu că avem un oraş cam trist şi sec dar oamenii din acest oraş nu sunt deloc anoşti sau mediocri! Vrei ceva mai aparte? Alege ceva mai aparte!