M-am gândit desigur la mine în primul rând, la cum reacționam de când eram mic. Până în 7 ani știu cum am izbucnit în fața cuiva când i-am dus o floare și mi-a zis în mod amuzat că ce bine era dacă erau niște bani…(căci persoana aia se tot confrunta cu probleme financiare). Auzisem atât de des de problema aia la vârsta mică pe care o aveam încât am izbucnit nervos și nemulțumit de viața asta. Am zis scurt și răbufnit că gestul meu, o floare, ar trebui să conteze mai mult decât niște bani! M-am născut cu o genă anume…
Nu știu dacă s-o numesc o genă ADN Depresivă – căci de obicei dintr-o formă a Depresiei îți naști niște idei creative, ba chiar niște aptitudini – dar aș numi-o în cel mai bun caz o genă Visătoare sau Melancolică. Eu din Depresie am devenit blogger. Nu aș fi stat eu aiurea pe un Computer, să scriu texte pentru care nici nu aveam dibăcia intelectuală s-o fac. Mulți nu m-ar crede dar eram cu adevărat un tâmp interesant dar cam atât. Însă gena aia probabil și-a făcut efectul în condiția propice. Din ceva rău, a ieșit ceva bun. Dar rămâi așa…negru. Joe Black…un nume generic al omului standard ce are ceva negru predominant în el și prin care este definit.
Până acum, pot să spun că gena asta m-a urmărit toată viața și probabil mă va urmări. Deseori îmi găsesc un calm sau o bucurie în melancolie. Nu sunt singurul. Mai găsesc uneori persoane de genul. Sunt inteligente sau istețe, descurcărețe sau funcționale social pentru destule activități, dar rămân cumva cinice, depresive, ascunse cu adevărat. Poate e o genă pe care o „dresezi” dar „experimentul” meu de până în prezent nu-mi relevă vreun calcul schimbător. Poate așa avem felul de-a fi unii din noi. E un farmec macabru de-al nostru, dacă reușim să supraviețuim…
M-am mai gândit apoi la o genă empatică globală, ce reacționează aparent fără atenționare prealabilă. Când a murit Robin Williams de exemplu (scuzați-mi exemplul sufocant dar atunci am notat ceva), am observat o persoană sau alta ceva mai indispusă deodată, fără să fi avut un motiv dat de ziua prezentă sau cea precedentă. Ba chiar parcă s-a activat înainte de moarte această condiție tristă sau indispusă. Cred că unii oameni sunt conectați. Spunea cineva că fiind același material biochimic, noi oamenii, avem capacitatea empatică de a ne simții durerea sau plăcerea oriunde pe glob. De aia suferim așa unii când auzim de Crime și Război sau de aia fac alții cercuri spirituale pentru a se concentra pe pace globală. Unii oameni au aceeași genă empatică și se resimt chiar și la o distanță enormă. Cred că despre asta e vorba. Iar când unii oameni mai importanți (sau poate nu) sunt poate pe moarte…alții s-ar putea să resimtă și să-și schimbe starea fără să știe de ce. Numesc acest lucru Gena Empatică Globală.
Suntem mereu diferiți dar așa asemănători… Dar suntem indivizi și totuși uite că ceva ne face potriviți pentru ceilalți, mai mult decât suntem cu alte persoane. Poate aș fi de fapt naiv să spun că e ceva genetic sau ce ține de Știință, poate ține de fapt de Suflet și Misticism. Deși e atât de răspândit pe Glob acest fenomen de Misticism (credință în forțe supranaturale ce ne pot influența), nu-i dăm importanța pe care ar trebui să i-o dăm. Spunem că nu credem în Fantome căci nu le putem vedea dar credem în Iubire, spunem că nu credem într-un ajutor afectiv de grup dar credem în Răscoală și Armată. Știința și Misticismul sunt mână în mână pentru Om. Eu unul…așa simt. Iar ca mine mai sunt atâția și atâția. Iar ca alții…la fel. Suntem conectați cu toții. Unii per tip de fel de-a fi, alții pe orice alt sentiment… Ideea este că ar trebui să ne înțelegem mai deschis anumite trăsături umane proprii. Visăm multe lucruri materiale dar uităm să visăm simplu, să analizăm puțin ceea ce simțim natural. Ne este teamă să fim Visători dar asta este de fapt ceea ce ne vine instinctiv în minte și în suflet în mod primar.
p.s. M-a motivat puțin să scriu acest articol și știrea de aici.