În orașul Constanța sunt multe mașini ce trebuie ridicate de pe trotuare, din spatele blocului sau din orice alt loc ocupat degeaba. Vorbesc de mașini stricate, uzate la maxim, cu roțiile dezumflate sau chiar și de mașinile luxoase, nou-nouțe dar abandonate de săptămâni sau luni de zile în același loc.
Nu-mi place să mă iau atât de tare de Poliția locală dar sunt de-a dreptul incompetenți în atâtea sfere ale propriei lor meserii. Bine că nu sunt electricieni sau zugravi căci ar fi fost și mai rău de noi…nu că nu ne este rău acum.
În articolul de aici, aflăm că Poliția ridică astfel de mașini din oraș urmănd o procedură cu 3 pași:
Pas 1: Se fac verificări pe teren sau se primesc sesizări de la cetățeni;
O să mă opresc aici. Pare o mare minciună asta. Nici nu cred că există un serviciu dedicat exclusiv acestei treburi. Cu siguranță se primesc sesizări și atât iar apoi…nu se întâmplă nimic, căci Gigel cel nou angajat e sătul să se ducă după cafele și să preia telefoane de genul. Plus că celui care „îl dă în gât” pe proprietarul mașinii abandonate i se cere să se deplaseze la fața locului pentru a se întocmi un proces verbal. Ce cetățean sănătos la cap (fie el și bun samaritean) s-ar implica în asemenea lucru? Logic că o să-ți închidă telefonul în nas oricât de polițist ai fi tu. Plus că cetățeanul nu știe de când e mașina acolo, poate doar o vede aproape dezintegrată pe trotuar și vrea să fie luată de acolo. Ce trebuie el să constate și să semneze? E bătaie de joc și pierdere de timp.
EU fac verificări pe teren, nu Poliția. Eu știu să merg pe două picioare și știu să-mi folosesc vederea. Cu aceste două simțuri cu care sunt dotați mai toți oamenii, pot găsi din greșeală minim 50 de mașini de genul din punctul A în punctul B unde am eu treabă.
Pas 2: Un inspector al Poliției Locale se deplasează la fața locului să constate problema;
Tot Gigel probabil.
Pas 3: Se caută proprietarul și se anunță problema. Dacă în 10 zile nu își ia mașina de acolo va fi ridicată de către autorități. Dacă după 10 zile nu-și ridică mașina de la autorități, autoritățiile o vinde pe Mercador (ce și-a schimbat numele de curând ca fraierul în OLIȚĂ au OLX sau ceva…).
Problema începe cu primul pas. Ca și în viață, dacă îl faci greșit…o să-ți fie foarte greu. Ar trebui cu adevărat să se formeze o unitate specială pentru problema asta. N-ar dura mult. Apoi ar trebui polițiștii să umble cu adevărat în teren pentru a căuta problemele. Dacă lucrau la Privat, până la 1 Mai să zicem, erau deja ridicate toate, cel puțin cele evident abandonate. Iar asta dacă puneai la treabă doar un om sau doi. Cât despre pasul 3…pentru restul mașinilor, nu știu ce să zic. E o chestiune dificilă ce trebuie neapărat dovedită în timp. Dar nici cum scrie în ziar! Cică: „Ori, fără declarații de la doi martori, polițistul trebuie, practic, să meargă în momentul sesizării și să facă o poză mașinii, iar peste un an de zile să facă același lucru, pentru a dovedi faptul că stăpânul a lăsat-o de izbeliște” spuse probabil vreun Garcea din secție. Ce se întâmplă între momentul primei acțiuni și celei de-a două de după un an? Primești salariul pentru nimic pentru un lucru la Stat. Am o mică nelămurire. Omonimul ăsta „stat”, e parodie la noțiunea „Guvern românesc” ?