Eu sunt un om destul de liniștit și răbdător dar în interior sunt foarte nervos de fel. Drept urmare, în anumite situații și discuții, răbufnesc rău de tot.
De ce sunt așa, nu contează. E problema mea, adunată din traume și trăiri acumulate de-a lungul anilor. Poți să te rezolvi cred eu, dar…în diverse condiții de lux pentru creierul uman (gen, nu știu…o vacanță de câțiva ani în Bora Bora). Mă deranjează faptul că sunt atât de nervos de multe ori și că jignesc uneori. Nu vreau să mă caracterizeze nici una nici cealaltă. Ceea ce mă aprinde însă poate fi categorizat pe diverse niveluri.
Mă aprinde rău de tot un subiect repetitiv. Deseori se întâmplă fix din cauza…prieteniei. Fiind un prieten bun și un om comunicativ, se poate să tot repeți chiar tu un subiect. Mulți țărani, că n-am alt cuvânt acum în minte, încep apoi să repete subiectul ăla ori de câte ori te văd pe stradă, te definesc prin el. Chiar și ție, oricine ai fi, dacă oricând te întâlnesc îți spun de exemplu despre un măr roșu, o să ajungă să te înnebunească. Deci doar repetiția în sine e enervantă. Chiar dacă zic doar o banalitate, se repetă și devine stresantă. Unde mai pui că vorbim de non-banalități de obicei, lucruri care ne-au stresat de la început de ne-au făcut să ne destăinuim în fața unor prieteni sau în fața unui grup. Mă enervează rău de tot asta. Poate e subiectul relațiilor, banilor sau a carierei, e un subiect ce dacă depășește un punct, trebuie terminat. Eu am început discuția tot eu pot s-o termin. Dacă nu încetezi, înseamnă că ai probleme cu mine și vrei intenționat să mă calci pe bătături.
Am observat și astăzi că o metodă bună de a mă calma este – ca să vezi – să renunțăm la subiect. Chiar și azi am jignit pe cineva pe tema asta și nu trebuia să fac asta căci n-avea rost să intrăm așa adânc și așa eronat într-un subiect ce eu îl trăiesc diferit. Mi-am cerut scuze și i-am zis că mai bine, când vede că-mi crește tonul și viteza vocii, să renunțe la subiect. Țin minte când am mai făcut așa și că mi-am revenit rapid.
E chiar bizar cum se întâmplă, deseori se ajunge instant la 2 cazuri:
1. Dezbați un subiect, cineva te contrazice cumva sau poate fix tu faci asta, începi să te enervezi, poate și înjuri…continui discuția și uite o ditamai cearta eternă;
2. Dezbați un subiect, cineva te contrazice cumva sau poate fix tu faci asta, începi să te enervezi, cauți să eviți subiectul, să-l închizi, explici de ce și cum, te calmezi, te pupi și te împaci.
Deci curba schimbării începe de la un time-out rațional și decent, apoi poate chiar de la o înțelegere verbală în scopul evitării viitoarelor conflicte.
Ce mă enervează cel mai mult însă, este o altă situație. Foarte multe persoane te lasă baltă în mijlocul discuției sau după discuție, văzând că ești nervos, zicându-ți „Te las să te calmezi…„. Mamă, ce mă roade asta! Fix așa, prin inima Logicii îmi trece. Ba chiar începe apoi să te irite și din cauza repetitivității în sine.
Cum ziceam, fix prin inima Logicii! Adică ia-o așa: Dacă eu te bag într-o cameră simplă și îți fur șapca de pe cap și te las acolo, pot să pretind că dacă te las acolo și mă întorc peste un timp, o să te găsesc cu aceeași șapcă pe cap? Nu. Nimic nu se rezolvă, tu încă ai problema! La fel și cu nervii și subiectul respectiv, încă nu l-ai terminat! N-am cum să mă calmez prea tare căci ori de câte ori te văd, mă aprind pentru că am lăsat un subiect serios neterminat. Pot să fiu cel mai Zen inițial, asta nu înseamnă că o să rămân calm, tot la ceartă o să se ajungă dacă evităm să rezolvăm problema.
Luați aminte, asta este una din marile probleme ale cuplurilor. Se ceartă pe o temă apoi se pupă zicând că pot uita subiectul. Una e să nu mai vorbești despre ceva (lucru ce deseori este doar intim și non-periculos pentru o relație), alta e să ignori o problemă (ce deseori implică hopuri în relații). Deci, poți face time-out doar în primul caz, în al doilea caz trebuie neapărat să găsești o metodă de a-l dezbate și mai ales de a-l accepta. Adică, dacă un el sau o ea te înșeală, nu prea poți să zici sau să accepți o evitare a discuției pe această temă, nu?
Deci cel mai bine e cum mi s-a întâmplat mie azi: „Hai să nu mai vorbim despre subiectul ăsta!”. Dacă accepți și respecți o persoană pentru multe lucruri de-ale sale cred că poți ușor să-i accepți și să-i respecți anumite acțiuni sau inacțiuni.