În noaptea de 12 spre 13 August 2020, putem iarăși să observăm stelele căzătoare cunoscute sub denumirea de Perseide. Asta se poate observa peste tot prin România, dar mai ales prin Dobrogea, unde cerul este așteptat să fie senin.
Fenomenul va putea fi admirat cu ochiul liber după ora 22:00. Evenimentul perseidelor produce între 50 și 80 de meteori pe oră, existând cazuri când aceste cifre au fost mai mari chiar. Cel mai favorabil mediu de unde se poate observa acest fenomen, este mediul rural, unde nu există poluare luminoasă.
Da. Poluarea poate fi radioactivă, fonică, de aer, de apă, de sol, dar și…luminoasă. Apar din ce în ce mai multe analize pe tema asta și se discutau în săli de clasă de peste 10 ani aceste probleme. Lumina artificială apare acolo unde nu era înainte și unde omul nu este obișnuit cu ea. Există temeri că această lumină în plus afectează ritmul circadian și tiparele de odihnă ale omului, făcându-l nu doar mai stresat și irascibil, dar și mai predispus bolilor. Somnul e aur!
Dacă aveți norocul de a găsi un loc mai slab iluminat, relaxați-vă cu ochii pe cer și căutați stelele căzătoare!