Bună ziua. Acesta este un tratat psihologic de maximă seriozitate. Vezi diacriticile! eDITAREA DIN STÂNGA e a mea.
În România (punct geografic maro) dubla personalitate nu este o surpriză. La fel ca dubla personalitate, nici mania persecuţiei nu este o boală aici, ci o stare de a fi. Chiar sunt toţi împotriva ta, chiar sunt mai mulţi împotriva stării tale de calm, fără un motiv anume. Dubla personalitate este o armă utilă pentru supravieţuire. Unii o dezvoltă superficial şi o arată clar alţii o dezvoltă natural.
În practică, această dublă personalitate se manifestă ba simplu ba complex. Complexul arată un om dezechilibrat (fie fată sau băiat), care nu ştie pe ce cale să o ia. Ba e om nervos ba e paşnic ba cumpătat ba lăudăros, şamd. Cazul simplu e un caz de autoapărare. Adică eşti în acelaşi timp şi bou blând şi taur fioros, doar că-ţi aloci aceste stări în funcţie de caz, dacă reuşeşti… Societatea te testează şi nu ai cum să nu spargi, trânteşti şi ţipi dacă nu ai o resursă calmă undeva la păstrat. Aşadar, când ai nevoie să fii calm, te forţezi să fii calm! Nu e sănătos sau normal dar e o funcţie de control, care te face să mergi înainte pentru un scop anume. Omul e animal, să ne amintim asta. Avem suflet şi suntem romantici dar asta nu înseamnă că doar asta suntem. Adică, până şi îngerii ucid…
Aşadar, avem – minim – o dublă personalitate. Căci altfel n-am putea merge într-o linie dreaptă. Ţine de om aici şi de situaţia lui. Nu cred că ţine de societate şi de România căci şi în US, de exemplu, cred că situaţia e la fel.
Trebuie să conştientizăm lucrurile astea, să nu ne considerăm nebuni sau dereglaţi într-o ţară în care definiţiile îşi pierd sensul.