Da da, încă mă irită astfel de replici, căci încă persistă. Însă uite că de fiecare dată când le aud, învăţ ceva nou.
La muncă, am întâlnit două persoane care să-mi zică o dată direct şi o dată nu chiar, că sunt eu aşa mai…roz, că văd roz. Cum frate? Parcă eram negru! Nu nu, na că sunt roz. Pantera roz.
Sunt mai reţinut, sunt mai calm – căci trebuie desigur, mai ales la muncă – sunt mai diplomat. Lucrurile astea sunt confundate cu altceva. Nu zic că sunt exemplu de calmitate sau control, căci nu sunt, dar sunt totuşi în control şi mult mai în control decăt foarte mulţi şi încerc constant să excelez cumva în profesionism. Asta nu înseamnă că sunt lejer, neinteresat, că văd eu totul roz şi că nu deosebesc răul de bine.
Dar nu, pentru unii, eu sunt copil! Doar pentru că tu suferi sau că tu nu ai un control îndeajuns de bun, eu sunt copil şi eu sunt cu capul în nori, că nu sunt nervos şi suspicios şi iar nervos…ca tine aşa. Asta mai învăţ, că mulţi o duc rău şi vor să o duci şi tu rău pentru ca să – culmea – îţi fie bine. Desigur că nu acum am învăţat vorbele astea de genul „eşti tu copil”, „ascultă la mine”, doar că învăţ acum că se aplică bine şi în alte situaţii. Mai învăţ de asemenea că evoluez, că învăţ să nu mai comentez atât de tare ca să-mi apăr orgoliul. Adică puteam şi eu să zic „băi ţâcă…”, dar am preferat să zic ceva mai vag care să dea de înţeles că nu sunt pe dinafară. Mai departe de asta, n-am de ce să mă duc…nici n-aş vrea. Ş-aşa eu nu pot deveni rău sau nesuferit, căci nu mai m-aş opri apoi şi ar fi rău pentru toţi. Prefer deci să fiu copil şi să nu ştiu eu ce e aia suferinţa că aşa sunt eu copil blonduţ şi cuminte. Chiar văd că funcţionează deseori să fii aşa mai detaşat. Să vedem ce va ieşi mai încolo şi cum voi ajunge eu să le dau dreptate unor unii care ştiu ei că au dreptate doar pentru că sunt ei şi pentru că trăirile lor sunt Mama trăirilor.
Aparent, nu vor să înceteze să mă uimească oamenii şi a lor copilărie eternă. Am văzut chiar şi mame şi taţi comportându-se stupid sau pur şi simplu stângaci iar aceleaşi persoane vin la mine să-mi ţină morală despre cum ar trebui să îmi port eu pielea în lume. E şi enervant e şi trist e şi orice poate să fie absurd pe Lume.