Fenomenul Kent în România comunistă

Dacă tot vorbeam de curând despre țigările Kent, sau despre premiile Kent, am zis să mă mai interesez puțin despre brand. N-am găsit multe dar am găsit însă o legătură foarte mare cu…România.

Eu fumez de la vreo 17 ani. Nu mult. Cred că cel mai mult am fumat constant în anul 2014…și poate hai, la 17 ani, că tocmai ce intrasem în joc. Înainte de asta eram împotriva tutunului și le rupeam prietenilor țigările, prefăcându-mă că vreau și eu în sfârșit să le încerc. Înainte de asta din nou, cumpăram pentru vecini Viceroy sau Assos la bucată și de multe ori le rupeam, căci le țineam strâns în mână să nu le pierd. La liceu, băieții m-au cam luat în vizor că nu fumam dar mi-au respectat decizia. S-a dus totul de râpă de la o petrecere, când am prins gustul sau poate doar gustul social. Kent exista și pe atunci dar fiind încă un produs mai de lux, nu prea era popular printre tineri (așa bănuiesc eu). Dar nu fumam Viceroy, Carpați sau alte lucruri de-a dreptul oribile pentru gustul meu ci mă rezumam la Parliament pe atunci iar când era criză, poate rar de tot un L&M sau Marlboro. Cândva am dat de Kent 4 și ușor ușor l-am suportat și pe Kent 8. Când a apărut Kent Click (mentolat) am fost foarte mulțumit de el. Acum fumez în continuare din când în când câte un Kent 8, căci mă adaptez după gusturile prietenei. Nu vreau să mă las de țigări dar vreau să fumez cât trebuie doar.

Numele de KENT vine de la Herbert Kent, un fost director executiv al Lorillard Tobacco Company, o firmă americană de tutun, fondată în New York, SUA. Brand-ul Kent aparține însă de British Tobacco Company din 1977, gigantul britanic ce se ocupă de asemenea de Dunhill, Lucky Strike, Pall Mall, ba chiar și de Viceroy (primul brand care a introdus filtru la țigări, în anul 1936).

În perioada anilor 1970 – 1990, Kent a fost cea mai cerută marcă de țigări din România. Articolul de mai sus din celebrul ziar american, Wall Street Journal, din data de 1 Martie 1986, vorbește despre o psihologie interesantă a românului vizavi de cartoanele de țigări Kent. Nu este nimic nou de fapt în acest comportament vechi. Titlul articolului din ediția ziarului ce are aproape aceeași vârstă cu mine spune: În România, țigările Kent sunt foarte utile ca mediu de schimb (troc). Un jurnalist român declara pe atunci că țigările Kent sunt pentru nefumători, asta pentru că niciun român de rând normal la cap nu ar cumpăra țigări așa de scumpe dar mai ales…nu le-ar fuma! Țigările Kent erau folosite ca mediu de „șpagă”. Ilie Simon, un economist din Ministerul de Externe de atunci spunea că „O persoană ar folosi Kent doar pentru avantaj psihologic și social”. Asta înseamnă primar sau secundar că…românului îi place să se laude cu un lucru fin, de calitate…dar rar l-ar uza sau consuma. Tocmai din acest motiv, cartoanele de Kent, ajungeau din mână în mână ca mită sau cadou, având semne de uzură pe carton căci lumea ce primea astfel de țigări valoroase, nu le fuma ci le dădea mai departe. Dar din dar se face.

Nu cu mult timp înainte de articolul din Wall Street Journal, cei de la ziarul The Gazette din Montreal, Canada, vorbeau despre aceasta situație de asemenea. Ediția este din 1 Decembrie 1984 iar titlul spune în mare parte că: Țigările sunt de Aur în România.

La fel ca precedentul articol discutat, vedem și aici același mister. Și aici este punctat faptul că deși țigările (predominant Kent) sunt date la schimb pentru diverse bunuri sau servicii, rar sunt fumate. Asta căci sunt date mai departe pentru aceleași nevoi. De fapt, hai să vă traduc integral cât de bine pot articolul acesta din anul 1984:

București – Pentru multe din afacerile din România nu ai nevoie de moneda locală Lei sau de puternicul Dolar, ci de un pachet de țigări occidentale. Atât localnici cât și turiști pot fi surprinși plătind pentru un taxi, dând un bacșiș chelnerului sau chiar plătind pentru o masă în mod discret cu pachete mici și aurii de Kent. „Ciudat este că aceste țigări rar sunt fumate” spune un rezident aflat în București.

Ca orice valută, acestea sunt date din mână-n mână, uneori întorcându-se împrejur la fix persoana ce le-a pus prima dată în circulație.

O sărăcie de bunuri de consum este un lucru comun în România iar locuitorii ajung des la concluzia că valuta locală nu este suficientă pentru a obține bunuri și servicii. Trebuie să tragi de sfori (să ai pile) sau să oferi servicii la schimb dacă vrei ca mașina ta să fie reparată sau să ai parte de un produs alimentar ce nu se mai găsește pe rafturi. După cel de-al Doilea Război Mondial, o piață neagră puternică s-a instalat printre neajunsurile severe. Obiceiul de a folosi pachetele de țigări contra favoruri s-a dezvoltat, spun rezidenții. Oamenii și-au dat seama că pot folosi pachetele de țigări drept valută, în loc să le fumeze. În tot acest timp, țigările Kent s-au înrădăcinat cumva ca obiect standard în astfel de tranzacții.

Pentru turiștii străini în România există o motivație în plus (de a folosi acest obicei). Fapta de a schimba valută pe piața neagră poate fi aspru pedepsită de către autorități. Tranzacțiile cu țigări însă par a fi tolerate. „Pentru orice intenție și scop, aceste țigări sunt ca Aurul” a spus un diplomat occidental. Distribuirea acestora este restricționată și toți le apreciază valoarea, a spus aceasta. Față de Aur, acestea au un uz practic – poți să le fumezi. Dar oricine ar fuma un pachet de Kent în România ar provoca o uimire asemenea acțiunii unui om de a-și aprinde o țigară cu un teanc de bancnote în Occident. Poți oferi altă marcă decât Kent, dar oamenii o vor privii suspicios – cum ar privi o bancnotă ciudată în Occident, înainte s-o primească.

Rata de schimb convenită este că un pachet de 20 de țigări este asemenea sumei de 8 dolari canadieni. De unde vin aceste țigări? Vizitatorii străini ce ajung des aici, aduc de obicei un carton sau două. Autoritățiile le importă, pentru vânzare în magazine pe bani grei sau în outlet-uri speciale disponibile membrilor partidului Comunist.

Ce se întâmplă la final cu țigările Kent rămâne un mister. Se pare că unii oameni le adună pentru a le duce prin contrabandă înapoi în Occident, unde pot fi vândute pe bani grei. Câțiva diplomați occidentali au amintit de un grup de români ce a fost prins acum câțiva ani pe un tren către Italia cu mii de pachete de Kent.