În anul 2012 a avut loc prima ediție a Festivalului Antic Tomis. În opinia mea, a fost cel mai frumos festival desfășurat în orașul Constanța. Asta desigur după Carnavalul domnului Primar constănțean, Radu Mazăre. Glumesc…nu trageți în mine cu arcul!
Evenimentul a avut loc atunci în parcul Carol I, de sub zona Muzeului de Istorie Națională și Arheologie. Am putut să stau doar câteva minute și să fac câteva poze pentru că apoi trebuia să plec spre pădure cu prietenii. Pozele de la Ediția 1 sunt aici. Mi-a plăcut la nebunie și am zis că o să mai revin. Cei 6000 de vizitatori probabil au simțit la fel. Ediția cu numărul 2 trebuia să aibă loc inițial în Parcul Primăriei, dar ceva n-a mers conform planului. S-a optat apoi pentru Parcul Tăbăcărie și a fost cea mai bună decizie! Acolo au venit peste 15.000 de vizitatori, conform Adevărul.ro. A fost și acolo foarte frumos și s-a simțit extrem de bine peisajul îmbinat cu cadrul antic al evenimentului. Pozele de la Ediția 2 sunt aici. Locația a fost și va fi în Tăbăcărie, dar nu are legătură cu Satul de Vacanță. Locația exactă e zona Expoflora iar dacă nu știți unde e asta…păcat.
Problema mea este acum cu Ediția 3. Tot ce am aflat am făcut-o adineauri, căutând rușinos pe Google, în loc să fiu inundat de informații în online sau abordat ca în alte dăți. Am aflat ce am aflat de pe Adevărul dar prima oară de la articolul de aici al colegei bloggerițe, Diana Slav. Tot acolo, găsim și programul evenimentului din 2014, ce va avea loc de data asta în perioada 29 – 31 August 2014.
În 2013 s-a făcut și un Bloggers Meeting, unde am făcut poze și unde am discutat câteceva despre proiectele Groove Hour, cei ce se aflau în spatele acestui eveniment până acum. Aveam pe atunci și Kit Media și Bannere și eram și parteneri media. Anul ăsta…pustiu. Nu mai e mult până la începerea evenimentului și e păcat ca site-ul festivalulantictomis.ro să conțină date neactualizate. Sper să se miște repede, căci nu mai au mult timp. Hai, că lumea așteaptă un banner să-l afișeze pe blog în semn de susținere!
Oricum, lumea va veni cu plăcere! Luptătorii și meșteșugarii de la fața locului fac un show excepțional, chiar și când stau la un foc sau în fața unui ceaun cu mâncare. Este superb și relaxant acest eveniment și de abia îl aștept!
p.s. Din câte am înțeles, Groove Hour nu se mai ocupă de proiect. Cei din spatele evenimentului sunt mai nou cei de la Asociația Litoral-Delta Dunării. Să vedem ce-o ieși…!