Blogging, Știri & Trends
Geniul criminal
Geniul criminal

Geniul criminal

Dumnezeu i-a dat o scânteie de geniu, și a înăbușit-o în Nefericire.
Și-a dat seama de asta într-un final, aflându-se sub jetul rece al dușului, ce-l înțepa precum o mie de ace de cusut menite să-l ducă prin durere în alte sfere ale gândirii. Era conștient de blestemul său, însă nu putea face altceva decât să-l accepte. Oricum, era prea pornit pe părțile malefice din viața sa, rece ca o bucată de fier lăsată să ruginească în voia unei ploi haotice de toamnă. Familia sa defunctă, iubirea sa precară…totul de acest gen îl convingea să-și confirme soarta neagră. Nu avea nici un inamic real probabil, însă dacă stătea pe gânduri mai adânc, găsea pe cine să urască și de cine să se ferească, preventiv măcar. Considera că a venit timpul să se apere eficient. În mintea lui, orice act de violență, de cruzime chiar, orientat asupra oricărei persoane malefice din viața sa, era complet justificat de un sentiment de autoapărare. Însă asta nu era de ajuns pentru un start în propria sa misiune de distanțare de rău. Trebuia să lupte împotriva inamicilor dar nu știa cum o să fie și dacă o să facă față. Un om practic de fel, acesta a gândit o metodă brută de a-și rezolva propriile temeri, într-un mod cât mai sigur.
Locuia lângă o cale ferată; loc întunecat și putrezit, pe unde își făcea meleagurile câte un om al străzii sau altul. „Ce alt loc mai potrivit pentru o victimă, decât acesta?” Se gândea el. Așa că fix în aceeași noapte s-a strecurat ușor din apartament și din bloc, luând-o pe străzile liniștite și întunecate ale cartierului, către destinația sa. Îi era teamă. Spera să-și găsească o victimă, pentru a-l porni poate pe un drum al resurecției, însă în același timp, din teamă, spera să nu se întâmple nimic.
A ajuns la linile de tren. Era precum o prezență fantomatică, camuflat în întunericul nopții. A constatat că știa prea bine zona și obiceiurile alternante ale unor oarecare boschetari, deoarece fix unul din acești anonimi ai zonei mormăia ceva în surdină, fiind amețit de alcoolul ajuns adânc în circuitul sangvin. S-a gândit să acționeze mai rapid decât se aștepta s-o facă. Avea la el un briceag proaspăt ascuțit. L-a acaparat un sentiment Dumnezeiesc în momentul său criminal. Se gândea că ar putea să-și omoare victima doar prin pumni și picioare în acel moment, însă nu avea de ce să fie atât de crud cu un anonim, a fost metodic în schimb și și-a folosit instrumentul ales. Era noapte și nu i se vedeau ochii, însă erau lipsiți de sentimente umane. S-a dus direct către victima sa. Cu palma stângă a apucat-o de frunte și i-a mutat capul pe spate iar cu mână dreaptă ce ținea briceagul i-a tăiat gâtul. O lumină slabă de la un stâlp din apropiere îi făcea un portret vag al crimei sale. Putea vedea cum sângele țâșnește din gâtul victimei. Tocmai pentru că sângele țâșnea și nu doar curgea, știa că a făcut o treabă bună, că a tăiat o venă principală. Stătea lângă victima sa, în timp ce aceasta murea. Tremura. Știa că nu trebuie să tremure, că nu îi era frică de nimic în momentul acela, că nu-l văzuse nimeni, însă corpul lui era de altă părere.
După ce victima lui și-a dat ultima suflare, s-a gândit dacă oare s-o ascundă undeva, s-o îngroape poate. Și-a dat seama că nu are de ce să facă asta, ba chiar s-a gândit că dacă va auzi la știri despre această crimă, se va simți bine. La fel de subtil și camuflat, s-a întors către casă. S-a dezbrăcat rapid, răsuflând din greu. A intrat iar sub dușul revelator și a meditat. Un nou criminal în serie se născuse. Nici el nu știa asta încă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *