Blogging, Știri & Trends
Interviu şi plimbare cu metroul prin Bucureşti
Interviu şi plimbare cu metroul prin Bucureşti

Interviu şi plimbare cu metroul prin Bucureşti

Uăiii…am fo la Bucureştii! Uăi da’ şe mare îi! 
După ce am renunţat de curând la un angajator, acesta nu a renunţat la mine. Drept urmare, ne-am întâlnit azi la o cafea şi mi-a zis să o tulesc la Bucureşti pentru a vorbi cu şeful mai mare pentru a-mi da şi dânsul acceptul suprem. Am la şefi acum de nici nu mai ştiu cum să-i ordonez. Cel din Bucureşti nu e cel mai mare, evident. Aşadar, azi am descoperit că am mai puţin de o oră să mă pregătesc pentru a mă duce la Bucureşti pentru un interviu! Eu de abia ies din casă, dapăi din oraş!
Urăsc chestiile spontane căci eu sunt cel mai metodic om de pe planetă. Atât de metodic încât de multe ori las totul baltă când mă gândesc la complicaţii. Aici însă, după ce am discutat anumite lucruri ce m-au mai calmat şi ce m-au mai convins de cât de bun ar fi locul de muncă, am zis că nu strică să fac un pas şi o drumeţie decontată oricum. Unde mai pui că luna Martie e pentru mine ca un joc de zaruri unde nu pierd nicio mână, fiecare zi având o doză mare de utilitate şi acţiune pozitivă.
Ok. Hop repede acasă, schimb de haine office-casual, luat după mine orice document considerat relevant, împrumutat nişte bani de la maică-mea (că deh…locuiesc cu maică-mea încă şi merit împuşcat) şi tulit către Gară!
Ah, Gara Constanţa! Că-i Autogară sau că-i Gară CFR, tot Infernul lui Dante e. Mi-am cumpărat rapid din Infern un Covridog. 
– Doriţi să vi-l încălzesc? a zis vânzătoarea.
– NUUUUUU! am răspuns eu grăbit.
N-aveam timp de pierdut. Voiam să prind GSM Trans-ul de la 10:30. Mi-am cumpărat rapid de pe drum şi o apă. Nu ştiam dacă să-mi iau mică sau mare aşa că am întrebat dacă are medie, gen de 1L. N-avea, aşa că am luat o apă minerală la 1,5 L (din care am băut oricum doar vreo 4 guri mici). Ajung eu la Gară-Autogară sau ce e aia şi pleacă un GSM (deşi era gol). Ca în filme comice îmi zic: I think that was it. Plecase cu câteva minute mai înainte. Whatever. Hai să îl iau pe ăla de la 11:00. Costă 50 de lei. Parfum!
Pe drum citeam din cartea „Departe de Moscova” de Vasili Ajaev şi tradusă în Română de Cezar Petrescu şi Andrei Ivanovschi. Cred că se vede amprenta clară a lui Cezar Petrescu aici. E o carte de o înaltă eleganţă a dialogului şi a gândurilor interioare. Îmi place mult dar am citit azi (şi la dus şi la întors în total) doar 20 de pagini. Wow. Şi e şi carte mică. De ce aşa? Mai citiţi-mi antetul blogului! Mă tot furau gândurile.
Ajung eu prin derulare în Buc. I-am zis şoferului unde vreau să ajung aşa că mi-a recomandat să mă lase în cartierul Vitan. Ajungem noi în Vitan dar eu nu ştiu că e Vitan (dar presimt). Şoferul uită aşa că eu mă duc la el şi îl întreb dacă am ajuns încă în Vitan. A zis că tocmai ce am trecut. Iuhuuu! Dar am coborât imediat. Acolo m-am întâlnit cu un tip ce lucra la firma care urma să-mi ia interviu. Prima oară vorbisem la telefon pe un ton normal cu el. Apoi îl sun iar şi îmi vorbea prietenos aşa, povestindu-mi ceva comic despre zona în care mă aflu. Apoi a început să-i înjure pe nu-ştiu-care şi pe şoferii din trafic. Welcome to Bucharest!
Ajung la firmă, şeful de un grad mai superior – dar nu prea superior decât alţii probabil – mă invită la o cafea de la dozatorul din o oarecare cameră din clădire. Ce bine e că am început să beau cafea de la un timp. Din instinct l-aş fi refuzat. Ce Ucraina?! Cine ştie ce al III-lea Război Mondial ar fi creeat refuzul meu. E un om foarte decent şi grozav şeful meu superior de ordinul II dar şi cel superior de ordinul I. Am semnat acte, am primit acte, totul e gata! E ceva pe domeniul Tehnic acest loc de munca, că tot mi-a ieşit partea tehnică la înaintare la testul de vocaţie realizat de curând. Sunt destul de sigur că pot să mă descurc dar rămâne de văzut… Nu-mi place să fiu rezervat aşa tare în acest moment dar…sunt. Decontat banii de autocar, condus până la o staţie oarecare de metrou, pa şi pusi cum se zice.
La Metrou eram emoţionat. Am circulat de 3 ori cu metroul la viaţa mea. O dată când eram mai pici, o dată când am vizitat un prieten acum 6-7-8 ani poate şi o dată azi. Fiind metodicul-problemă, trebuie să ştiu din avans tarif de bilet, tip de bilet, locaţie metrou şi linie aferentă, destinaţii parcurse de metroul în cauză şi alte câteva zeci de probleme. Da, e greu să fii în pielea mea. De multe ori îmi ignor ticurile şi merg înainte. Am mers prost. Am vrut să cumpăr bilet de la un ghişeu dar era închis. Oh shit. Ca în Constanţa, n-ai butic de bilete! Păi şi ce fac eu acum? Jur că primul meu impuls a fost să plec de acolo şi să caut un autobuz! Uitându-mă mai atent am văzut că mai era un ghişeu mic lângă barierele alea sau cum să le numesc? Era o tanti acolo cu telefonul cu fir la ureche. Acum realizez că poate doar aşa mă auzea dar eu aşteptam să termine de vorbit. Se uita apoi insistent la mine şi am întrebat-o cum fac să ajung la Gara de Nord. A spus ceva dar n-am înţeles căci se afla într-o cutie destul de bine izolată fonic. Mi-a zis s-o iau undeva la stânga. Mda, mersi. M-am ofticat şi a văzut şi ea protestul meu. M-am uitat apoi la tipul biletelor şi am zis să-mi iau un bilet de 2 călătorii (al cărui spate este frumos pozat minimalist de către mine mai sus/apropo…mai am un capăt cum s-ar zice) şi am zis să cutreier eu aiurea pe acolo. Femeia din ghişeu mi-a zâmbit cumva mixt şi mi-a spus că dacă nu înţeleg ceva, să-i zic! I-am zâmbit şi eu mixt şi i-am spus că nu înţeleg. M-a lămurit apoi. 
Ah, metroul. Am intrat acolo zâmbind ca un copil. Am dat şi un status update pe Facebook spunând că parcă e ca în filme, căci aşa e. E ceva rar, ce nu doar noi Constănţenii nu vedem. Unde mai pui că eu sunt amorezat rău de spaţii uriaşe şi industriale. Se vede care e nou sau rar prin Bucureşti: boul ăla care zâmbeşte constant. E lung articolul dar hai că-i funny, nu? 
p.s. Zic eu „azi” dar tocmai a trecut de ora 12 noaptea. Mă refer la ziua de Miercuri, 5 Martie 2014. 
Ajung eu la Gara de Nord. Now what? Aş fi vrut să găsesc Autogara pentru a şti de unde să iau autocarul şi când…iar apoi, să mă mai plimb puţin. Dar…de unde să încep? Am cerut ajutor pe Fb, am cerut ajutor unei amice dar…nimeni nu mă ajuta prea tare. Unde mai pui că rămâneam fără baterie la telefon? First thing first! Trebuie să mănânc ceva! Ce oare? Tot un Covridog! În Cora Constanţa de exemplu, găseşti Covridog la 3 lei şi nu e cine ştie ce. La Autogară în Constanţa, tot la 3 lei, găseşti iar un Covridog ce e mult mai lung dar cu un cârnat de ăla mai ieftin şi nu prea bun. Dar tot e bun! În Bucureşti însă, la Gara de Nord (cu faţa spre spitalul CF) găseşti un Covridog la 2,5 lei şi are foietaj de plăcintă nu pâine seacă. E foarte bun! Era cât p-aci să mai iau unul dar m-am abţinut. Ok…nevoi…nevoi! Ce mai voiam? WC! Neapărat! Mă uit eu pe harta aia cu „You Are Here” şi cică e WC fix în dreapta undeva. Da…dar dreapta cui? Am luat-o pe undeva şi am ajuns eronat la trenuri. Am găsit până la urmă un WC cu 1 leu. Dau eu să deschid uşa din termopan şi nu merge. Trag o dată bine, trag a doua oară…apoi apăs mai bine şi se deschide. Hauăleu mâncaţi-aş! Ce scandal făcea femeia de pe scaun, zicând că pentru un leu îi stric eu uşa. Şi comenta constant, în timp ce mă servea cu un bon fiscal pentru acel leu şi cu o hârtie igenică cu care să mă şterg la cur dacă e cazul. Eu eram vesel rău, căci deh…m-am plimbat cu metroul. Îi răspundeam numai de astea că ar trebui să-şi repare uşa că întradevăr e nasol că nu-ştiu-ce. La plecare i-am mulţumit şi i-am urat o zi bună. Am făcut-o ca de obicei cu dublu-sens (căci sunt politicos de fel dar şi că sunt al naibii de sarcastic) iar ea mi-a urat de asemenea o zi bună într-un mod aşa confuz.
Gata! Hai să vedem unde e Autogara! La fel ca ultima oară în Bucureşti, am întrebat un Miliţian unde trebuie să ajung. O iau pe acolo cică…mai jos…şi fix în spate la ceva e Autogara. Mkay. Am căutat peste tot şi n-am găsit! Cineva mi-a dat un răspuns bun dar era o altfel de Autogară, fără curse de Constanţa. O lucrătoare la spaţii verzi mi-a recomandat alt drum şi pe degeaba m-am dus acolo. Urc eu iar spre Gară şi întreb un nene (ce stătea cocoţat ca o statuie pe o canalizare ce scotea aburi) despre treaba respectivă. Mi-a sugerat să mă întorc de unde am venit (nu ca înjurătură) căci fix acolo e Autogara pentru Constanţa. Merită o bomboană omul respectiv căci fix acolo era! Pe strada…ţineţi-vă bine…: Părcălabul Baldovin!

În sfârşit! Am găsit. Mi-am cumpărat şi o Apă dă Bucureşti! E ca o apă normală, doar că dă Bucureşti! A costat 2,5 lei un 0,5 L de Borsec plat. Pe apa mea din Constanţa…ce era şi minerală…ce era şi la 1,5 L…am dat 3 lei.
A urmat plimbarea spre casă. În curtea GSM Trans s-a infiltrat un Simpa Trans. Ăsta costă 60 de lei până în Constanţa şi face şi el tot 3 ore. Hoţie pe faţă! Oricum, acum mă plimbam cu adevărat prin Bucureşti. Am revăzut Palatul Parlamentului şi am observat că are program zilnic de vizitare. Curtea de Apel Bucureşti era de-a dreptul magnifică! O altă construcţie solidă ce-mi aminteşte de arhitectura Greacă, furată de Romani. Pe Splaiul Independenţei capitalismul strălucea prin reclame la Coca-Cola ba chiar şi una genială de-a dreptul la Frutti Fresh. Era aşa veche, simplă şi clasică! N-am mai văzut aşa ceva… Mai jos de Universitatea Nicolae Titulescu, în parcarea întunecată a unui Lukoil, doi miliţieni savurau câte un Kebab de fiecare. Este şi ei oameni până la urmă… Ne-am oprit şi noi în popas în caz că voiam să mâncam sau mai ales să ne uşurăm. Eu am intrat din greşeală în WC-ul pentru cei cu dizabilităţi! Ce spaţiu uriaş era! Mă simţeam vinovat însă şi mi-am amintit de scena cu WC din filmul Fat Pizza (film pe care eu l-am tradus în Lb. Română pentru prima oară dar punând subtitrarea pe DC++, mi-am pierdut drepturile de autor). Nu a strâmbat nimeni din nas însă şi mi-am continuat seara cu o energie mare ce a luat naştere probabil de la cafeaua de dimineaţă şi cea de după-amiază.
După Cernavodă, mergeam pe autostradă ca şi cum eram în Purgatoriu: era ceaţă peste tot şi nu-ţi dădeai seama absolut deloc unde eşti. Am ajuns la 21:00 şi ceva în Constanţa şi asta a fost ziua mea de azi! Voi…ce aţi făcut? Vă merge bine? Vă place Covridogul?

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *