Mă simt blocat etern uneori. Sună a contradicție căci până la urmă ce este Eternul fără continuitate supremă dar…de ce n-aș fi eu o contradicție și să fiu doar uneori ceva? Nu avem încă o definiție supremă pentru ființa Om și simt că nici nu vom avea.
Mă simt blocat într-un corp puternic dar bolnav. Un rahitic sportiv, un model de sănătate bețiv. Mă simt…strâmb. Dar cumva mă simt corect. Corect față de Viață și jocul ei. Dar fiecare astfel de emoție este diferită. Atâtea lucruri învățăm cu timpul…poate că ar trebui să punem accentul mai bine pe clasificări și categorii. În așa-zisa Dragoste să zicem, avem un val de emoții ce variază de la persoană la persoană. Nu. Băieții nu sunt așa! Nu. Fetele nu sunt așa! Dar da…Băieții, ca majoritate…pot fi așa! Și da…Fetele, ca majoritate…pot fi așa! Suntem unici dar suntem totuși parte dintr-un grup. Un grup al celor Flegmatici poate, un grup al celor ce cred în zodii și găsesc o explicație logică și demonstrativă pentru asta. Un grup al celor Colerici și Pragmatici și mult prea activi pentru a-și vedea propria tristețe din iris sau propriul risc inevitabil din acțiuni. Ne iubim și ne înjurăm în aceeași manieră. Nu doar noi înșine ci noi unii cu alții. Ne jucăm un joc de „Mi-aș dori să… versus Nu mi-aș dori să…” într-un mod intens și cotidian. Adică la început ești pozitiv și vrei de la Viață sau de la o Persoană să fie așa și așa. Apoi, mai mult sau mai puțin justificat, începi să cauți modificări pentru temperamentul tău temător sau mult prea activ. Îți place un lucru dar…parcă ar fi bine dacă ar fi puțin mai… Iar când nu e, ai fi atât de extrem încât să renunți la acesta. Pur și simplu dintr-un simț absurd și grăbit deseori.
Mă trezesc uneori gonit de reacții nejustificate ale unor persoane. Și nu, nu mai sunt adolescent să am parte de astfel de reacții la ordinea zilei. Dar…uite că rămânem copii. Dar nu e vorba de Copil. E vorba de trăsăturile de la bază. Nu suntem maturi, nu suntem copii, nu suntem eroi sau întreprinzători. Definițiile astea ajută doar unele persoane. Le ajută temporar oricum, ca o partidă de sex intensă dar scurtă și rușinoasă poate, ce dispare în abisul minții cu timpul. În general, definițiile simpliste și mult mai relevante sunt acelea ale simțurilor noastre. Suntem fricoși, suntem curioși, suntem nervoși…astea sunt unele din trăsăturile de bază ce formează un om. Doar astea! Așa că din frica noastră de singurătate începem să devenim nervoși sau depresivi iar apoi Nihiliști și Retrași sau Introvertiți. Din aroganța noastră devenim prea veseli decât ne este plapuma sau încrezători peste limitele noastre… Gândim singuri multe lucruri, iar asta ne este în dezavantaj.
Cu greu acordăm o atenție sporită unui aproape iar când o facem (unii din noi), o facem stângaci, cu jumate de măsură sau pur și simplu superficial. Căci, ne simțim prea temători să ascultăm de cineva sau să avem încredere în aceea persoană sau ne simțim prea aroganți ca să credem că avem de ce să ascultăm de cineva sau că avem motiv bun de a avea încredere în aceea persoană. Avem niște emoții prea nejustificate unul pentru celălalt și ar trebui să ne bazăm mai mult pe propriul nostru simț natural (înainte de coruperea Socială) și pe ceea ce avem în față, pe anumite dovezi tangibile sau intangibile ce contează. Să nu mă crezi dacă îți spun că te iubesc! Dar crede în mine atunci când caut din tot dinadinsul să-ți dovedesc asta! Să nu mă crezi atunci când îți zic să ai încredere în mine! Dar fii tu persoana aia fraieră și lasă-mă să te „păcălesc” dacă totuși îți dau impresia de onestitate. E un risc dar e un risc mai mic atunci când se întâmplă atâtea lucruri bune în jurul tău! Trebuie să ne încredem mai mult în propriile simțuri dar în același timp să le corelăm bine și cu propria judecată, raportată la o judecată bună universal rațională. Sună complicat, nu? Ei bine…este. Buni vom fi oricum. Criminali la fel. Proști vom fi oricum, nebuni vom fi oricum… Dar…poate dacă învățăm mai mult din Istorie și din Comportamentul Uman…poate vom fi și noi mai pregătiți în fața așa-zisului Neprevăzut. Tot Norocul e cea mai supremă forță din Univers din câte observ dar uneori ți-l condiționezi. Nu îl creezi în niciun caz (nu mai fiți naivi!) dar categoric ți-l poți condiționa. Până într-o limită dar totuși…ajustarea asta la viață, prin informare și pregătire și observare obiectivă…asta ne face isteți și…ființe în viață încă! Hai să nu ne mai judecăm instinctiv prostesc pe anumite teme și hai să fim mai atenți la condițiile și oamenii din jur!p.s. Eu înțeleg ce am scris în articolul ăsta dar știu că mulți vor avea o mare bătaie de cap cu el. E simplu ce zic și rațional dar fiind spus „pe limba mea”, pe starea mea…e mai greu de digerat. Deschideți-vă mintea în fața lui și poate înțelegeți multe…chiar și în stilul vostru. Gândirea liberă cred că a fost mereu cea mai subapreciată capacitate umană.
p.p.s. Apropo…ș-așa murim cu toții la final. De ce naiba ne pierdem atâta timp cu certuri și etichete? Dizolvarea Eului interior își are un mare sens…