Cei de la ECOM – Asociaţia de Protejare a Omului şi a Mediului pentru o Dezvoltare Durabilă în Lume, organizează în seara de Joi, 25 Septembrie 2014, evenimentul Noaptea Verde.
Prin acesta, se sărbătorește Ziua Internațională a Mediului Marin și se dorește creșterea gradului de conștientizare asupra necesității protejării mediului și conservării biodiversității. În cadrul evenimentului vor mai avea loc de asemenea: un concurs de cultură generală cu tematică marină și premii, pictură murală de mari dimensiuni cu mediul marin și un moment artistic muzical. Intrarea este gratuită!
Am fost invitat adineauri la acest eveniment și încă oscilez între acesta și Joia Bicicletelor. E o alegere interesantă având în vedere că bătrânul nostru Acvariu de lângă Cazino, nu a avut mai niciodată astfel de evenimente. Nu înțeleg de ce. Este o raritate deci iar talerul balanței se înclină clar spre raritate. Am vizitat Acvariul doar o singură dată în viața mea, când eram copil mic, așadar nu mai țin minte mai nimic despre. Ar cam trebui să mai admir puțin peștișorii…