Blogging, Știri & Trends
La multi ani, Joie !
La multi ani, Joie !

La multi ani, Joie !

Așa îmi urează Google, deși ar fi fost mai tare să-mi ureze pe platforma Internațională. Bănuiesc că pentru asta trebuie să ajung și eu un om mai de seamă.
E ziua mea din nou, sunt prima zi din Taur și am o mândrie ciudată pe tema asta. Da da…iar o dăm cu zodii and shit. Eu unul sunt cu zodiile căci le-am observat un tipar practic. Majoritatea refuză să vadă asta căci nu știu cum sau că sunt snobi și se dau după curentul Anti. Eu rămân cu gândurile mele.
Ah, chiar ziceam pe Facebook că o să-mi dea lumea mesaje pe telefon și s-ar putea să nu le mai am numărul. Bine că am agendă, ia să caut să văd cine mi-a urat adineauri „lma”! Aveam înainte un Excel cu telefoane și era mai ușor să caut „veriga lipsă” dar momentan nu am acces la fișierul respectiv. Damn, nu știu cine e. I-am răspuns „Mulțumesc, număr misterios pe care nu îl mai am în agendă”. De data asta, nu cred că aș fi șters această persoană, deși nu-mi țin multe în listă, dar chiar am reușit să-mi șterg de curând toți Contacts. Deh, telefon nou.
Am 28 de anișori căci până la ani mai am. Nu realizez ce înseamnă vârsta asta. De la o vârstă în sus m-am cam oprit din a mai ști cu exactiate câți ani am și ce ar trebui să însemne asta per total. Dacă prind 30 de ani o să mă minunez ceva mai mult, o să fie o cifră mai schimbătoare dar până acolo nu prea gândesc nimic despre vârsta asta. Regret că nu m-am „trezit” mai devreme, că n-am făcut mai multe mai devreme deși aș fi putut în condițiile potrivite. Dar…bănuiesc că asta ne conturează pe noi: și bunele și relele, în orice formă s-ar prezenta la final. Mă bucur însă că pe moment sunt ceva mai liniștit. De obicei, de ziua mea, ieșeam din casă și hoinăream trist oriunde numai să nu aud urări de la lume. Eram deprimat mult și n-aveam chef de nimic, nu că aș avea chef acum sau că o să fac azi ceva special (din câte știu eu). Dar acum sunt ceva mai echilibrat. Locuiesc într-un cartier nou ce este liniștit, am camera mea decentă cu tot cu pat mare, deși n-am azi bani în buzunar peste 4 zile o să-mi iau jumate din salariu, față de alți ani am acum o greutate bună și o condiție fizică bună și un păr de mărime medie așa cum trebuie… E o zi bună să tragi niște concluzii, căci până la urmă de aia ne bucurăm sau de aia ne întristăm de ziua noastră, de Crăciun sau Revelion…ajungem la un popas unde ne pornim pe calcule și analize și scurte linii trase sub acțiuni și inacțiuni.
E o zi cu Soare, e o zi liniștită, nu mă simt traumatizat sau anxios…da, mă pot bucura de ziua mea doar din aceste puține motive ce sunt de fapt cele mai puternice!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *