Blogging, Știri & Trends
Lasă-mi prezentul !
Lasă-mi prezentul !

Lasă-mi prezentul !

Nu mă păcăleşte prezenţa ta efemeră sau stilul tău haotic dar o să tac din gură şi o să te accept, căci ador acest moment prezent!
Nici nu ne ştim atât de bine şi parcă ne cunoaştem din totdeauna, chiar dacă acest sentiment copilăresc exprimă doar o atracţie intensă între două feluri de-a fi asemănătoare. Poate nu mă fascinezi cu anumite cuvinte dar mă fascinezi cu ochii tăi căprui adânci, cu privirea ta blocată şi serioasă ce-ţi face pupilele din ce în ce mai mari în faţa privirii mele captivante. Parcă ochii noştrii negociază cel mai serios tratat politic dar de fapt e vorba doar de un tratat emoţional de moment. Ştiu că mâine sau poimâine există şansa să nu mai simţim la fel, aşa că lasă-mi te rog prezentul şi o să mă dăruiesc ţie cu cea mai mare pasiune şi intrigă!
Umerii tăi goi vor fi sărutaţi de mine iar părul tău lung şi bogat mă va gâdila, simţind în sfârşit, pentru o clipă, acea atingere feminină aparte. Şi eşti aparte şi eşti specială, aşa cum sunt şi eu pentru câteva momente, o clipă sau câteva zile. E un joc al Riscului dar noi suntem o generaţie de risc şi nu ne temem de asta. Înţelegem haosul ce tronează şi ne sărutăm pasional în ciuda existenţei lui. Ah! Buzele tale cărnoase ce ştiu să-mi prindă fiecare sărut! Mai lasă-mă te rog câteva clipe în apropierea lor şi uită de secunde, minute şi orice formă de timp! Nu, nu trebuie să fii nicăieri! Părinţii tăi vor ştii că eşti undeva bine şi nu te vor mai suna… Acceptă-mi absolutul şi întreaga mea fiinţă ca şi cum ai accepta cea mai rară ocazie din viaţa asta. Până la urmă, nu este cel mai rar lucru? Această aventură, acest moment ce nu are trecut sau viitor ci doar prezent? Nu ştim ce se întâmplă şi ce se va mai întâmpla, dar trăim momentul din plin. Mmm. Da! Atinge-mă! Aşa te vreau! Nu-mi justifica cine eşti căci nici eu nu voi căuta să-ţi explic cine sunt! Hai să ne acceptăm aşa cum suntem pentru o zi, pentru o seară sau pentru orice alt timp ce ne va întreţine pasiunea. Şi să nu fii tristă dacă ne vom distanţa căci voi căuta să nu fiu nici eu trist. Voi căuta să accept această poveste şi aceste buze divine ce m-au sărutat într-un timp perfect. Închide-ţi ochii! Nu, nu accept asta! Priveşte-mă! Bine…închide-i la loc şi sărută-mă! Pentru ultima oară. Pentru totdeauna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *