Blogging, Știri & Trends
Lumina ochiilor cuiva
Lumina ochiilor cuiva

Lumina ochiilor cuiva

Mulţi aud mereu vorbe motivante şi puternice. Aflii că nu trebuie să stai după alţii, că trebuie să lupţi, atât în societate cât şi în iubire chiar. Ce motivaţie se prezintă însă atât de solitară?

Oricum omul se contrazice mereu, spunând că trebuie să fii foarte social, ba chiar să-ţi ţii duşmanul aproape, dar în acelaşi timp să fii mereu dur şi să nu îi laşi pe alţii să se apropie prea mult. Este o contradicţie. Nu poţi să fii şi atât de dur şi atât de viclean, te-ai împiedica prea des în propriul rol şi ai lua-o razna – cum mulţi de altfel o şi fac. Dar sfaturile continuă să existe şi să se împrăştie virulent precum bună ziua-ul de curtoazie într-o biserică.

Pe lângă contradicţie, apare şi adevărul uman. Omul nu poate fi singur şi omul tot prin oameni îşi găseşte un sens, o lumină în ochi, o speranţă în suflet. Chiar şi un om puternic are nevoie de o lumină, ba chiar acela are nevoie cel mai mult şi în caz că se comportă exagerat şi pripit, s-ar putea s-o stingă mereu prin acest caracter. Partea importantă este că nevoia de a avea pe cineva aproape, se aplică. Nu este slăbiciune, nu este mit sau romanţă nuvelistică, este fapt psihologic şi spiritual. Este ceea ce ne face mai frumoşi sau hai, mai măreţi!

Mă uit cu uimire pe geam şi uneori în propria oglindă cum omul poate îndura atât întuneric, însă uite că o lumină slabă tot există mereu în mulţi sau poate chiar în toţi. Aceasta lumină a speranţei poate doar ţine timid locul unei alte lumini mai mari. Uneori vrem să credem că am găsit-o, însă dacă flacăra era mai mare, o simţeam mai bine şi presimţeam cu ce avem de-a face. E păcat să ne agăţăm anemic doar de speranţă şi să nu avem curajul de a merge puţin mai departe dacă avem ocazia. Ok, exagerez, nu e doar păcat, este letal. Într-un fel sau altul se poate ajunge la un finit negativ, însă din acest motiv ar trebui să păşim înainte cu hotărâre, căci înapoi sau în acelaşi loc ştim deja ce este. Oricât de vagă ar fi cunoaşterea, este repetitivă.

Aş vrea să închei mai optimist şi să spun că avem puterea de a ne schimba propriul destin, de a ne găsi propria lumină, însă nu ştiu cât de mult ţine de noi asta. Pot să zic sigur un singur lucru: menţinându-ne vii şi „înfloritori” avem cu adevărat o şansă reală de a ajunge într-o stare mai bună. Iar pentru cei mai pesimişti, recunosc, se poate să vorbim de o lege a junglei, însă asta nu înseamnă că noi trebuie să fim sălbaticii sau că trebuie să ne lamentăm într-un asemenea adevăr propagandist.

Cineva spunea cândva: „A fi liber nu înseamnă a nu face nimic, ci înseamnă a fi singur stăpân pe ceea ce faci şi pe ceea ce nu faci”. Banuiesc că despre asta este vorba mai mereu, despre propria libertate, care ne luminează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *