Blogging, Știri & Trends
Mancareee
Mancareee

Mancareee

Asta cred că este noul subiect spinos al întregului mapamond. Unii n-au mâncare alţii au prea multă şi bagă în ei până explodează. Religia, Politica şi Mâncarea…subiecte interzise.

Eu am aflat de curând că dacă mănânc când ajung acasă mă simt adormit şi până la urmă dorm devreme. Sfat util ca să nu dormi: nu mânca seara când vii de la muncă! Mânânca mai încolo, după ce termini de făcut alte lucruri, dacă vrei să faci.

Desigur, trebuie să ai grijă ce mănânci. Eu de exemplu, am slăbit mult. La muncă se tot iau de mine colegii că nu prea mănânc la masă şi mă întreabă cât mai vreau să slăbesc. Eu de fapt nu mănânc căci mi-am obişnuit stomacul cu mai puţină mâncare. Chiar şi aşa, în toată splendoarea mea slăbănoagă, am nevoie de lucruri care să-mi dea şi rezistenţă. Deci de aia spun, că trebuie să ai grijă ce mănânci.

Bine, acum nu o să mă iau după sfaturile doctorului nutriţionist Mencicluoclicovski sau cum limba mea încurcată îl cheamă, dar zic că puţine legume şi brânzeturi ar trebui să facă bine. Zic că nu prea m-aş lua după Dr. Menci căci mă gândesc la vremuri apuse sau chiar la gladiatori na, care sigur nu ştiau de piramida alimentelor dar puteau să dea cu tine de pământ fără să le cadă nici măcar un strop de sudoare. Deci mă gândesc că secretul nutriţionist se află în alte metode care nu că n-au fost descoperite dar care probabil au fost uitate sau sunt aplicate în cercuri extrem de restrânse.

Cum ziceam…mâncarea. Ba E-uri ba castraveţi muraţi infectaţi, ba obezitate, ba anorexie, ba una ba alta. Deci am făcut din ţânţar armăsar ducând povestea de la mână până la gură. Chiar aşa complicat să fie subiectul? Când ţi-e foame mănânci, când nu, nu. Dacă exagerezi, simţi asta şi ar trebui să te opreşti. E simplu în teorie însă ambiţia şi reţinerea nu par a fi lucruri atât de simplu de controlat. Măcar să ştii care e problema, e un pas şi ăsta. Desigur, apoi ne complicăm cu boli şi lipsuri şi orice altceva. Mă doare capul. Oricum, zic că în mare avem capacitatea să ne dăm seama de sursa unei probleme. Hai, poftă bună sau după caz, poftă în cui!

[LE] Nici după-amiază nu e bine să mănânci prea mult. Damn, ce somn m-a luat…

Un comentariu

  1. even eating makes me hungry.
    Eu mi-am pus in cap vara asta sa dau jos putin ca m-am facut de o tona :-) (aka pe la 90 kg, desi nu am ditamai burta, pe mine ma deranjeaza)
    Mai multe fructe si mai putine carnuri … am zis mai putine nu deloc ca atunci cand am pofta BAG ! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *