Blogging, Știri & Trends
Monopolul căutat de Radu Mazăre
Monopolul căutat de Radu Mazăre

Monopolul căutat de Radu Mazăre

Da da, fix eu m-am găsit să mă iau de Politică în România sau în Constanța. N-aș face-o, căci mă duce capul prea tare pentru a mă coborî la nivelul ăsta, însă subiectul curent vorbește despre ambițiile ilegale ale unor oameni și despre furturile pe față făcute în acest oraș…oraș care este totuși îndeajuns de mic ca să auzi fiecare șoaptă de la colț de bloc…sau instituție.
Pe timpuri, prin SUA, exista Cornelius Vanderbilt, John Rockefeller, J.P. Morgan sau Andrew Carnegie, oameni ai unei Ere anume, ce inventau ideea de Monopol și ideea de un furt pe față oarecum justificat pentru asemenea gândiri inovatoare. Erau alte timpuri însă și deși chiar și acum există grupuri și grupulețe malefice, lucrurile sunt schimbate. În comparație cu ei, primarul constănțean, Radu Mazăre, pare o parodie cruntă a acelor vremuri. Asta nu înseamnă că daunele nu sunt mari. Din punctul meu de vedere, personalitatea sa pune accentul pe Personalitate Multiplă. Este ba acel Rockefeller, căutându-și domeniul exclusiv (în cazul ăsta, stațiunea Mamaia și Turismul…de bahaos), este ba acel Theodore Roosevelt care luptă pentru oamenii mediocri, apoi este chiar și un Frank Sinatra, ce vrea să iasă în evidență într-un mod cât mai sofisticat și elegant pe cât crede el posibil. Desigur, imaginea sa de Sinatra este în realitate combinată cu un caracter de genul desenului animat Madagascar. Indiferent de metodele sale ascunse sau subtile, nu pare…ci este, un om confuz.
Strada Traian a fost o mare tragedie financiară pentru oraș. După ce a fost închisă pentru o perioadă lungă, s-a anunțat acum puțin timp că s-a redeschis și că pentru asta a fost necesară o investiție de 40 de milioane de euro, din care banii pentru consolidare au fost în valoare de 11 mil euro. Nu ne lămurește cu nimic concret asta, dar dacă Primarul o spune…așa este! Orice ar fi… Aș vrea să văd lista aia de prețuri pentru orice chestie: utilaje, forță de muncă, materiale…șamd, să văd de fapt la ce fel de sumă ajunge.

Pasarela din stațiunea Mamaia este o altă minunăție scoasă din pălărie. Nici bine n-a fost construită și deja a ruginit, ba chiar a și fost înghițită de valuri, încât nu mai puteai să te urci pe ea. Tot ceea ce avea Mazăre de zis este că…așa e normal, că apa mai crește. Îți vine să pleci pe Lună, la asemenea replici. Din mass-media aflăm că valoarea totală a barjei ruginite cu lemn pe ea, a costat aproximativ 5 milioane Ron. Se spune de asemenea că doar 20% din sumă a fost plătită de bugetul local dar totuși…pentru ce? Suma de 5 milioane Ron e uriașă. Mulți nu stau s-o analizeze însă dacă o fac, își dau seama de exagerare. Așadar, ce fel de investiții avem noi în orașul ăsta? De ce trebuie să parodiem orice proces economic și social?

Întrebări retorice. Mai nou, suntem în Era Bahaosului, după Mazăre. La ce răspunsuri să mă mai aștept când cei de sus sunt corupți, cei din mijloc sunt tăcuți iar cei slabi sunt admiratori ai puterii grosolane, doar din cauza aparteneței la grupul mai vocal și pe moment dominant? Măcar nu sunt dus de nas și știu că nici mulți alții nu își pierd vremea cu oameni de genul ăsta, fie ei primari, miniștrii sau președinți. Nu e o luptă mare de grup dar pentru individ, realizarea asta, este deseori un blestem dar și un dar divin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *