Muncitori necalificați

Azi am muncit pentru un ban în plus. La proiectul acesta separat de munca mea obișnuită, am observat mai de aproape felul uman al unui „dă și mie o țigară” din ăsta. Mie îmi spuneau „Șefu'” căci mai degrabă trebuia să-i asist și să-i îndrum dar asta tot nu-i făcea angajați normali…sau normali la cap. Nu tu vestă, nu tu cască, nu tu nimic. Nu tu mâncare la pachet sau apă chiar! Nici măcar țigări prea multe (ca și cum un angajator ar trebui să-ți suporte viciul). Cum să vii așa cu mâinile în buzunar la muncă? Pauze prea multe nu și-au luat (de data asta) dar două au fost mult prea lungi. Apoi mă întrebau nimicuri și mă întrebau ei pe mine de salariul meu, de parcă le-aș fi zis eu lor ceva real despre viața mea… Eu unul n-am nimic de ascuns…dar au alții.

La fel ca pițipoancele fără creier, în astfel de grupuri, muncitorii se pot aduna în stol pentru a bârfi, pentru a se plânge de șef că nu le-a dat banii sau pentru a lenevi în manieră de „dă-i mă-n plm pe ăștia…”. Da…dă-i Dracu…să plece la Dracu și să moară…și să nu vă mai plătească pe voi inutililor pentru niște treburi ce le poate face cu ușurință și un cimpanzeu care poate nici dresat nu ar trebui să fie. Ce mă irită felul ăsta uman! La fel ca mentalitatea aia scârboasă de zugrav ce îți face treabă în casă dar care ar cam lua vreo 10 pauze la 4 ore și care ar vrea și o mâncare caldă și o țuică, ambele servite de către proprietar, în bucătăria personală a proprietarului. 

Erau azi plini de mizerie după muncă și își plângeau fals de milă cu vorbe gen: „Eh, dacă n-am făcut școală…”. Înțeleg asta foarte bine acum, mai ales uitându-mă la cazul caracterului lor mizer dar…eu am făcut școală…chiar și facultate! De ce trebuie eu să am de-a face cu oameni ca ăștia? Înțeleg că pentru un ban în plus (căci mă doare-n paișpe de experiență) dar de ce nu trăiesc și eu într-un mediu de ăla unde dacă doreai să fii astronaut când erai mic…chiar ajungeai astronaut când erai mare? Am fost șef de sclavi azi dar asta nu spune de fapt ceva rău despre mine ci spune doar ceva demn de milă. E greu să fii șef, mai ales când lucrezi cu diverse lucruri mărunte și cu oameni cu o minte și mai măruntă. De aia sunt toți cu băț înfipt în cur, sceptici și duri…: căci se prefac unii cu alții și se fură unii pe alții doar pentru că au auzit ei că unii i-au înșelat pe alții.

Cu toate astea, a fost un 1 Mai mai reușit decât ce aș fi făcut probabil de obicei sau ce făceam cândva uneori în manieră de beție și înfulecare peste măsură. Sunt obosit acum dar curiozitatea și felul meu blogăricesc de a analiza lucrurile mă face să zâmbesc lent în fața unor astfel de experiențe. Plus că mă bucur că am ceva de muncă. Ha! Ia de aici revelație de 1 Mai! Deși unii revoluționau sistemul muncii și schimbau orele de muncă și condițiile, eu le accept sfidător fără să am de ales cu adevărat, adaptându-mă la orașul ăsta și la țara asta, în oportunitatea apărută și la final în speranța unui trai mai bun ce poate să-mi pice în cap sau ce poate îl voi condiționa după multe momente de contemplare și pași mărunți ce mă duc undeva mai bine. La naiba cu normalitatea!