Blogging, Știri & Trends
Nebunia recentei difuzări a filmului Game of Thrones
Nebunia recentei difuzări a filmului Game of Thrones

Nebunia recentei difuzări a filmului Game of Thrones

Una din cele mai brutale și neașteptate scene din istoria oricărui film serial, s-a petrecut în miniseria Game of Thrones. Atenție, acest articol conține SPOILERE !

Spuneam de curând că filmul Game of Thrones este una din cele mai mofturoase producții. Și-a anunțat apariția pe lcd-uri, led-uri și plasme cu multe luni înainte de premieră, astfel captând atenția și dorința însetată de descoperire a poveștii, a multor posibili fani. Apoi, din secunda doi, scriitorul George R. R. Martin, a dorit să ucidă unul din personajele principale primare, luându-i complet prin surprindere pe fani. Acesta a declarat că acesta este de fapt scopul ficțiunii sale, să țină în suspans și să zdruncine așteptările publicului.
În ultimul său episod însă, GoT a reușit să creeze o adevărată mișcare de revoltă în online și nu numai. În episodul 9 din sezonul 3, lucrurile mergeau prea bine ca să se termine și așa. Ne-am obișnuit cu finaluri ce te pun pe gânduri dar finalul ăsta chiar nu l-a prevăzut nimeni! George Martin a spus că omorându-l pe Ned Stark, a dat cale liberă ideii de răzbunare a acestuia de către fiul său cel mai mare (Robb Stark). Drept urmare, a trebuit să-l omoare și pe el. Și mai șocant de atât, a omorât-o inclusiv pe Catelyn, o mamă războinică ce toți o vedeau continuându-și rolul până la sfârșit. N-a fost să fie. 
Reacția mea la scena de final a fost să mă ridic de pe pat și să zic ceva de genul „băi frate…”. A fost…incredibil. Îmi pare foarte rău că au scos-o din joc fix pe Catelyn Stark dar până la urmă, asta face filmul mai captivant, plus că istoria adevărată a luptelor de acum sute de ani întradevăr nu favoriza pe nimeni. Morala episodului și poate chiar a întregului film este: Everybody Dies!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *