Eu cred că sunt oameni și oameni… Unii care sunt potriviți în comportament pentru anumite acțiuni iar alții care nu sunt potriviți pentru aceleași acțiuni. Ai zice că e ceva logic și de înțeles dar totuși nu sunt atât de multe persoane care realizează asta, căci au oricum anumite așteptări eronate de la tine.
De fapt, în primul rând, nu cred că știu ce este aia Iubire și nu cred că știu cu adevărat să iubesc. Este oarecum contrar ceea ce spun având în vedere grija pe care o arăt într-o relație dar grija aia am învățat-o mecanic poate, nu natural. Apoi…n-am fost niciodată genul să insist după o fată. N-am știut niciodată cum vine asta deși ele au insistat enorm pentru mine. Nu înțeleg cum unii oameni pot să fie setați în modul ăsta. Eu n-am făcut-o dintr-o doză mare de neștiință și lucru necaracteristic mie plus o doză mult mai mare de un oarecare respect pentru intimitatea persoanei, să nu cumva Doamne ferește să deranjez! Așa sunt eu! Chiar și acum când devin melancolic și sunt cu gândul la cineva cu care aș vrea să mă împac, nu mă gândesc să fac o scenă din filme și să apar la ușa ei, insistând să mă asculte! Având în vedere felul meu de-a fi, aș băga-o în seamă indirect, devenind un fel de star muzical, făcând un videoclip subtil despre viața noastră de cândva sau aș prefera să fiu un om de succes sau câștigător la Loto pentru a-mi permite să fac o mutare isteață și sigură pentru a da o șansă mai mare ratei de succes. Sunt genul introvertit! Așa fac ăștia ca mine probabil. Sunt oameni mai dramatici și direcți și sunt oameni mai închiși și răbdători. Desigur că răbdarea exagerată duce la ratarea ocaziei dar…așa sunt eu. Eu nu aș bate niciodată la ușa ei, spre dezamăgirea tipului de fată ce gândește obsesiv că ar trebui să lupte un El pentru ea și că lupta aia înseamnă deseori și căutatul ei excesiv. Nu știu…sincer să fiu, eu nu înțeleg asta! Nu e genul meu și nu pot înțelege cum e să insiști în modul ăsta. Singura dată în viața mea când am insistat serios pentru cineva a fost la 17 ani, când m-am despărțit de o fotomodelă. Am insistat intenționat, bănuind că așa se cuvine! I-am adus un cadou, apoi am tulit-o. Am așteptat-o în fața blocului și am căutat să mai vorbim pentru a ne împăca dar n-a vrut. Gata. Am lăsat-o așa! N-aveam eu ce să fac mai mult. N-am mers niciodată în viața mea la cineva acasă și să fiu nevoit să fac parte din scena în care ea mă împinge afară. Nu știu ce să zic. Altele au făcut așa cu mine dar eu n-am putut să fac asta.
Și se înțelege mereu greșit comportamentul ăsta. Că sunt eu mândru sau arogant, că nu-mi pasă… Când de fapt eu nu pot să reacționez altfel. Sunt mai mult suflet decât om, am tot zis. Chiar nu știu să reacționez uman de multe ori și chiar nu știu ce naiba ar trebui să însemne asta. Toți apreciază determinarea cuiva însă uită că acea determinare nu înseamnă nimic altceva decât o alegere forțată asumată. În fine. Poate suntem unii cu capul în nori dar…asta ne este orientarea. Nu m-am schimbat până acum și nici nu o să mă schimb vreodată ca în filme pentru cineva, căci nu asta este de fapt soluția. Ar trebui să fiu înțeles mai bine dar în baza înțelegerii altora…
Eh? Vezi? Daca nu te o tuleai la 17 ani, erai impresar azi.