Oameni simpli și discuții repetitive

Nu pot să mă consider deloc un om simplu dar sunt categoric raportat la tertipul involuntar al omului simplu.

Sunt un om foarte complex și nu o zic într-un sens lăudăros sau bun. Dpdvd al meu o spun ca stare resimțită, ca gânduri de orice gen pentru orice faptă și ca luptă continuă între ceea ce este moral (învățat în cei 7 ani de acasă de la părinți) și ceea ce este imoral dar necesar (învățat mai încolo tot de la părinți). Nu știu de ce naibii nu-și dau seama mai mulți oameni că ceea ce s-a întâmplat în viața noastră este ceva de genul: Merele sunt interzise! iar apoi: Hai că putem mânca mere căci totuși trebuie, așa e viața… Era simplu dacă vorbeam doar de mere dar în realitate vorbim despre mințit, despre furat, ba chiar despre familii distruse și intenții ascunse. Nu suport deloc discrepanța asta de logică ce nu doar că la o vârstă este predată într-un fel iar la o alta în alt fel dar care este predată de multe ori de către aceleași persoane. Păi cât de indecis sau viclean să fii ?

Îmi vine să înjur acum, rău de tot. N-o fac căci nu este ceva tipic mie și nu este nici ceva atipic mie. Un alt „geniu”, un om simplu de altă manieră, mi-ar sugera să o fac! Căci așa crede el/ea, că dacă faci opusul la ceea ce ești de obicei devii brusc luminat, ca în filmele alea proaste americane. Nu. Doar îmi vine să înjur și n-o fac. Asta spune multe deja.

Sunt martor deseori la discuții banale despre oameni mai ales și despre alegerile lor, de parcă noi am fii cine-știe-ce ființe supreme ce pot să-și dea cu părerea imparțială despre existența altor oameni. Cine ești tu să spui asta? De fapt, asta e placa veche, unul din vinilurile vechi din beci: Cine ești tu ?

Poate i-o zici în furie sau în grabă mamei tale. O să-ți zică: Sunt mă-ta! O să realizezi atunci că n-ai întrebat bine ceea ce voiai să întrebi. E o întrebare proastă, asta pentru că mereu va exista un răspuns superior pe logica îndobitocită: sunt mama ta, sunt tatăl tău, sunt Poliția, sunt Președintele… Nu contează de fapt titulatura asta. Oricine ar fi cineva de genul ăsta, tot n-are dreptul să-și dea cu părerea supremă despre ceva. Ai spune că în unele familii bune merge asta, căci se înțeleg cu toții iar părinții sunt respectați și literă de lege și tot! Dar tot contravine moralității. Cât de bun să fii când de fapt pretinzi ca cineva să te asculte ca un Zeu! Ca o ființă supremă ce știe suprem tot ce-i bun pentru tine? Niciodată n-o să știm ce e bun pentru noi și vom avea sau nu vom avea ceva bun suprem din pură întâmplare!

Mă obosesc discuțiile simple, oamenii simpli. Din acest motiv n-am făcut vreodată parte dintr-un grup. Pur și simplu mă plictisesc oamenii. Chiar și aseară, stând la aceeași masă cu vreo 8-9 persoane cunoscute, mi-am împins scaunul mai în spate și practic am ieșit din raza meselor așezate una lânga cealaltă. Toți vorbeau chestii sau ascultau și erau ba implicați ba așa pe gânduri, dar niciunul n-a observat cu adevărat că eu eram în exterior și că mă uitam în ochii lor, așteptând să observe neobișnuita mea distanțare. Asta înseamnă să faci parte dintr-un grup dar totuși să fii singur. În fine, e unul din exemplele pertinente pentru oamenii ca mine. Ce înseamnă asta? Un rahat! Totul și nimic. Cum ziceam, sunt sătul de simplități repetitive, discuții de duzină sau supărări superficiale. N-am ce să punctez mai mult decât starea mea curentă de acum vizavi de acest subiect.