Blogging, Știri & Trends
Parcul Tăbăcărie în ziua de Paște 2014
Parcul Tăbăcărie în ziua de Paște 2014

Parcul Tăbăcărie în ziua de Paște 2014

În timp ce mulți din voi vă trezeați pe podea după o noapte de beție sau vă pregăteați să beți în cinstea iepurașului magic sau a nu-știu-ce, eu alergam prin parc pentru o doză de rezistență în plus. Nu vă speriați, mă apuc de băut și eu acum!
Nu o să pun poze cu oameni fericiți și copilași jucându-se ci o să pun câteva poze mai de scandal iar altele doar de Update. Oameni erau în parc, copii mulți. Unii stăteau pe bănci, alții se plimbau cu bicicleta și rolele iar vreo 3-4 alergau. 
Pe la biserica Sf. Mina, am observat o ciudățenie. O bucată mare din parc a ajuns îngrădită. Ce era înainte cale normală de acces este acum proprietate privată aparent.

Ce ar zice Dumnezeu și Iisus Hristos, ei? Ce ar zice??? Același lucru pe care l-ar zice și iepurașul de Paște probabil.
Spre Faleză Nord, dăm de curtea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. De ce nu i-am zis niciodată CMSN…nu știu. Și ăștia au gard.

Putem vedea în imagini un fel de țarc. Ba chiar, dacă vă uitați atent la imagine, puteți vedea în interior ceva cu alb și negru ce este de fapt un obstacol din acela de lemn peste care sar caii. Așadar…nu știu ce minuni ne va paște în acest loc.
Tot pe această parte, în parc, paralel cu renumitul Colegiu Energetic, aveam o bucată mare de pământ (un fel de Pălăria lu’ Nea’ Goe de pe plaja Modern). Zic „aveam” căci ceva s-a întâmplat și aici…

Pentru această zonă am văzut cândva un proiect parcă, un fel de grădină zoologică sau ceva (citește aici pe Urban Constanța) . Rămâne de văzut ce se va construi căci așteptări mari aveam și de la World Trade Center Constanța ce momentan putrezește pe strada Traian… În fine. Ideea este că se produc mari schimbări în acest parc și încă o să mai vedem câteva pe viitor. Mi-ar plăcea mult să văd lacul golit și curățat și încă sper că cineva va face asta cândva înainte să mor eu dacă se poate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *