Publius Ovidius Naso

Construita pe un spatiu mic in Zona Peninsulara a Constantei, Statuia lui Ovidiu aminteste de una din cele mai impresionante istorii a regiunii. Aceasta a fost construita in anul 1887 de catre un sculptor italian pe nume Ettore Ferrari, fiind „reconditionata” mai tarziu de persoane care i-au stricat din farmec. O copie a acestei statuii din Constanta, se regaseste in orasul italian Sulmona.

Pe teritoriul Constantei ce candva se numea Tomis, s-a petrecut una din cele mai tragice evenimente ce i se poate intampla unui om si in acelasi timp, una din cele mai impresionante istorii din regiune, cat si din tara, deoarece scrierile lasate in urma, reprezinta adevarate cronici.

Publius Ovidius Naso s-a nascut in anul 43 iHr, in orasul Sulmona. Acesta a ramas cunoscut in istorie ca fiind un scriitor ilustru, recunoscut mai ales pentru poeziile sale erotice. Tocmai aceasta latura a sa, care se spune ca a ajuns sa ironizeze politica imparatului Augustus, l-a defavorizat absolut, acesta fiind exilat din Roma. Trebuie mentionat ca Ovidius, provenea dintr-o familie foarte buna si ii era promis un post la Senat, insa fiind mai rebel din fire, a urmat alta cale, respectiv cea a literaturii, asta nu inainte de a invata timp de 2 ani, dreptul si administratia publica – materii obligatorii ale timpului.

S-a casatorit prima oara la varsta de 16 ani, cu o fata despre care gandea ca „nu e demna de atentie si nici folositoare”, ajungand sa divorteze de aceasta 2 ani mai tarziu. Unicul sau copil a fost o fata, rezultata dintr-o casatorie care de asemenea nu a durat mult, aceasta a doua sotie murind (cand dadea nastere probabil, lucru des intalnit in acea vreme).

EXILUL

In anul 8 dHr, Ovidius a fost exilat din Roma. Nu se cunoaste exact daca motivul a fost intradevar o ironie in versuri la adresa imparatului, insa chiar si scriitorul a zis ca totul s-a intamplat dintr-o eroare a unui poem (carmen et error). Drumul sau catre Tomis a fost unul draconic, acesta rugandu-se constant la zei sa-i faca dreptate si dorindu-si ca Augustus sa fie in locul sau, sa vada daca i se potriveste un asemenea chin. Desigur, o drumetie pe Marea Neagra era ceva de groaza pentru oricine, avand in vedere ca marea aceasta se numea „Neagra” din cauza salbaticiei furtunilor si din cauza vietilor pierdute pe aceasta.

Locul ales pentru exil a fost intradevar unul gandit bine, impotriva lui Ovidius desigur. Nu il rupea doar de Roma ci si de intreaga civilizatie greco-romana. Tomisul de atunci era un loc rece si salbatic, vulnerabil la atacurile triburilor din apropiere. Aproape tot timpul petrecut in acest loc a fost un chin enorm pentru acest artist de alta data. Ceea ce era opera de arta in Roma, aici nu-si avea rost. „A scrie o poezie si sa n-ai cui sa i-o spui – E ca si cum ai dansa in intuneric”, spunea ranitul scriitor. De-a lungul timpului s-a plans in continuu de zona salbatica in care a fost exilat, ba chiar, intr-o scriere de-a sa, isi dorea sa i se aloce un alt loc de exil, ca de exemplu Styx, celebrul râu din mitologia Greaca, care face legatura intre Pamant si Subteran. Unul din motivele sale principale de a se plange era zona pustie, monotona dar mai ales rece. Constanta de azi era acum 2000 de ani un loc inghetat si lipsit de primavara.

Scrierile sale din timpul exilului se pot gasi in volumul de poezii Tristele (Tristia) cat si in Scrieri din Pont (Epistulae ex Ponto) cu referire la Pontus Euxinus, denumirea de atunci a Marii Negre.  Marea Neagra se numea de fapt Pont iar Euxinus insemna „ospitaliera”, in ideea sperantei superstitioase de bun-augur. Ovidius a spus, intr-o singura fraza scurta, ca Euxinus este o denumire falsa.

Cu timpul, acesta s-a imprietenit cu localnicii si in una din cartile sale din volumul Epistulae, a mentionat ca nu uraste oamenii din aceasta regiune ci locul: „Tomitane, te plac, desi urasc locul in care te afli […] Jelesc din cauza frigului, din cauza pericolelor venind din ambele parti, de atacurile inamicilor la ziduri. Acuzatiile aduse pamantului vostru sunt adevarate:  ba chiar si voi va criticati deseori propria tara.”

Categoric, Publius Ovidius a avut mai multe lucruri rele de spus despre aceasta regiune decat lucruri bune, iar cand insista sa critice mediul inconjurator, o facea din cauza suferintei si traumei de a fi fortat sa locuiasca in salbaticie si din cauza separarii sale de lucrurile familiare, inclusiv de ultima sa sotie, caruia ii dedica mereu scrieri si despre care multi oameni cred ca dupa moartea lui Augustus, in anul 14, aceasta a venit in Tomis si a trait alaturi de el pana la moartea sa, desi acest lucru nu este dovedid istoric. Ovidius a murit intre anii 17-18, in urma unui ierni puternice si a fost ingropat undeva in apropiere de Lacul Siutghiol, in orasul ce acum ii poarta numele, respectiv orasul Ovidiu.

OVIDIUS – SCRIITORUL DEVENIT CRONICAR

V-as povesti mult mai multe despre acest om si am destule detalii despre viata sa in fostul Tomis, insa o sa va las cateva link-uri la sfarsit. Pana atunci, va zic cateva lucruri ce mi s-au parut esentiale.

In primul rand, datorita lui Ovidius, aflam ce fel de oameni locuiau in aceasta zona. In anul 8, aceasta regiune era una practic lipsita de o civilizatie sedentara. Pe atunci, in regiunea orasului, se regaseau colonii grecesti, venite aici tocmai din Miletus, un vechi oras ce se afla in partea de vest a regiunii Aydin din Turcia de acum. Acestia se ocupau cu treburile portuare, de comert si pescarie. Limba vorbita era un amestec de limba a getilor si a sarmatilor/sciitilor. „Locuitorii greci au devenit bastinasi” se plangea Ovidius in unele din scrierile sale din volumul Tristele. Limba greaca vorbita pe teritoriul Tomisului era de asemenea un amestec format din cuvinte locale imprumutate, lucru des intalnit si in ziua de azi la alte limbi in combinatie cu cea Română.

In al doilea rand, ne dam seama si de mediul geografic. Acesta a descris regiunea Dobrogei in cuvinte ce au fost repetate obsesiv, lucru ce intareste claritatea unei imagini. „Este fara copaci, o stepa monotona”, scria Ovidius. De asemenea spunea ca marea seamana cu o mare de culoare gri, inghetata, marginita de pelin, planta ce intradevar se gaseste in cantitati mari in aceasta regiune si in ziua de azi. Se plangea de asemenea ca nu exista vite de vie, nici livezi iar Primavara in sensul Italian, nu exista iar pasarile care se aud cantand sunt putine. Acesta mai spunea ca zona de tara este urata, pustie si salbatica. Spunea ca apa are un gust salciu (sarat) si deseori iti provoaca mai multa sete. Obsesiv mai repeta si starea vremii reci, care spunea ca atinge deseori temperaturi de sub zero grade si ca vantul puternic (crivatul) putea sa darame si o casa, daca aceasta nu era construita bine.

De asemenea, Ovidius isi noteaza si starile fizice si biologice, fiind un cunoscator al catorva fenomene medicale. Ce sa mai, jurnalul acestui scriitor este un mare tezaur pentru romani, mai ales pentru constanteni.

Asadar, o mica statuie povesteste atat de multe secrete, pe care nici nu ni le-am putea imagina, mai ales daca nu stim sa ne uitam in trecut. M-au mirat lucrurile intalnite atunci, asemanatoare cu cele de azi. De la jocul cu mingia si cu discurile (sport practicat si de Ceausescu), la felul cetatenilor de a se plange de tara lor. Se zice ca cine-si uita trecutul e condamnat sa-l repete, ei bine, repetitia noastra pare sa dureze de minim 2000 de ani.

Pentru acest articol m-am informat din doua surse care au povesti superbe despre exilul lui Ovidius, acestea sunt in limba Engleza, deci daca o cunoasteti, dati click pe link-urile de mai jos:

.:: Volumele lui Ovidius, inclusiv Tristia si ex Ponto

.:: The poems of Exile: Tristia and the Black Sea Letters