Retrospectiva anului 2020… Sau stai…în ce an suntem? Nici nu mai știu…

Anul 2020…a trecut! Nu acum mult timp, aparent. Sau…nu așa se simte. Hai că scriu așa cum vă place vouă…………………….. Cu multe puncte de suspensie. Să știți că există în Literatură și forma exagerării, un stil apreciat. Hiperbola! Ah, asta nu e aia? Ok.

Anul 2021…a trecut și el. Credeam că va fi nebun ca 2020, cu dezastre naturale, erupții de vulcan și de astea… Ei bine, a fost întocmai așa plus multe stresuri psihologice și cu ceva drame din senin. Dar, a fost și un an frumos. A fost anul în care m-am căsătorit (ha! ca să vezi!), anul în care am muncit mult și bine, anul în care m-am și mutat (și vă dați seama ce „distracție” zace și în acest proces…). E și anul în care uite că mi-am mai făcut curățenie un pic prin acest blog și am șters multe articole pe care mulți nu le înțeleg și dacă le-ar citi m-ar blama oricum pentru gândire. De fapt, nu-s șterse, sunt doar ascunse și trebuie să le re-actualizez pe unele căci nu dă notă bună Google pentru un blog cu probleme. Asta e altă discuție. O discuție fix pe nișa mea de altfel. O discuție cu care m-aș contrazice etern cu bloggeri gen ddumi, Iamntz, Florin Sîrb și alți atot-știitori, mână-dreaptă a lui Dumnezeu sau ceva de genul. Haha! Nu vă așteptați la asta, nu? Surpriză! La fel de cârcotaș mi-s…

A fost un an în care eu cred că am salvat o viață. Un an în care probabil am salvat și viața altora prin sesizările mele. Lipsa unui medicament de Cancer în România e gravă și am reușit să aprind luminile fix în departamentele care trebuie pentru a-l readuce în spitale (Vesanoid). Am făcut și pași mai mici. De exemplu, mirosea a gaz în zona stadionului Badea Cârțan. Mai miroase acum? Nu? Cu plăcere! Ieșea asfaltul din stradă în zona Școlii de Maiștri Militari. Mai este? Sper că au remediat odată…! Cu plăcere. Plângerile astea sunt de fapt Sesizări. Nu plâng la propriu, doar dau din cap în sens dezaprobator când văd ceva greșit în Societate care ba nu este în interesul meu (și al altora, prin asocierea situației) sau care nu este pur și simplu în interesul Societății. Teoria ferestrelor sparte este una foarte importantă pentru mine și mereu am luptat să nu ajungem acolo. Sau, să nu ajungem mai departe decât suntem acolo.

La fel ca anul 2020, anul 2021 a fost per total unul haotic. Acuma…. Eu sper să nu fie asta vreo trăsătură de stil a aniilor ’20 moderni, căci până la 2029 nu știu câți rezistăm în maniera asta!

Oamenii nu se schimbă, se spune. Sunt de acord, parțial. Mulți se laudă că nu mai sunt la fel, însă eu mereu mă lăudam că am aceeași gândire și că sunt în esență același, doar puțin mai evoluat. Cred că e ok să ne recunoaștem asta. Că suntem la baza cam la fel. Ah, scuză-mă! Dacă aș câștiga la Loto 6 milioane de Euro, cred și eu că mi se schimbă și ADN-ul și tot! Dar, în rest, suntem la fel. Ne obosim prea tare să spunem că nu e așa, să ne înjurăm pentru aceste diferențe sau – mai rău – să nu comunicăm în acest sens.

Clișeul de sfârșit de an: Ce îmi doresc de la 2022!

Nu știu dacă să ne avântăm cu o previziune pe tema asta… Putem însă să (scuze cacofonia) ne întărim puterea găsită în anul ăsta pentru a fi mai buni în anul viitor. Să fim mai atenți în jur la ce se întâmplă și să fim mai puternici alături de cineva sau alături de acel cineva anume. E cu dus și întors aici, căci vorbele și dorințele rămân exact aceste lucruri de multe ori, însă dacă ți-ai găsit o scânteie de idee… Fă flacără din ea!

Aș fi de-a dreptul exagerat să zic că nu sunt bine. Aș vrea s-o zic în unele aspecte, dar prefer să apreciez avântul pe care îl am. Eu îmi doresc pentru anul 2022 să bată în continuare vântul în velele ambiției mele și să fiu per total mai bun. Mereu mai bun. La mulți ani! La mulți ani buni, de fapt!