Review: Premieră de gală „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”

Ieri seara sau hai…acum vreo 6 ore, am participat la premiera de gală a filmului „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”.

Am fost invitat în calitate de blogger de către cei de la Cinema City din Maritimo…și nu am fost singurul. Acolo mi-am dat întâlnire cu Sagi dar și cu mândra lui. Pe când lumea se înghesuia la coadă pe un șir anume, noi am ocolit lejer prin altă parte, căci eram invitați de onoare! Ne-am primit biletele gratuite (ce azi erau la prețul de 18,5 Ron) și ne-am așezat pe locuri.

Acest film este o producție aromână (machedonească), lucru inedit pentru cinematografia mondială. A fost titrat în Limba Română însă puteai să-ți dai seama ușor de majoritatea frazelor rostite. Consider că a fost un film semi-profesionist iar cu asta aș fi deja generos. Nu vreau să se înțeleagă că nu e un film special, căci e, însă a fost o contradicție cinematografică. 

Ca părți proaste menționez cadrele mult prea rapide și tăiate scurt, inducând în eroare sensul poveștii. Unele dialoguri au fost cam monotone iar regizorul și actorul Toma Enache, își juca rolul cam…dubios, zâmbind mereu cu un chip de genul „Overly attached girlfriend”, aducându-mi aminte puțin de genul actorului indian. Acest lucru dădea o conotație bizară stilului și ajuta fără să vrea la mixul de telenovelă cu film artistic. A fost un film nerecomandat copiilor sub 15 ani însă nu s-a văzut clar nicio fază prea îndrăzneață, ba chiar unele scene au fost mult prea timide. Nu mi-a plăcut de asemenea nici montajul unui moment de mijloc, mai exact atunci când actorul principal își începe cursa de întâlniri rapide cu presupusa aleasă. Ciudat era și faptul că filmul promovează un regizor care promovează Limba Aromână iar în realitate, Toma Enache face fix asta. Adică, știu că se încerca o situație ramă-în-ramă dar a părut cam superficial. Sfârșitul a fost desigur grăbit și cam groaznic în Logică.

Ca părți bune însă, dacă îmi îngăduiți să-mi fac loc printre cele proaste, sunt multe lucruri. Deși Toma Enache a jucat oarecum slab în multe situații, fazele de familie l-au propulsat rapid în ochii critici. De asemenea, Lică Gherghilescu, jucând rolul tatălui actorului principal, a fost de-a dreptul genial! Este cel mai bun actor din film, după părerea mea. Linda Taylor ce ca o zână juca rolul ființei supreme și a dorinței supreme, este foarte frumoasă și și-a jucat rolul destul de bine de asemenea. Am văzut-o la sfârșit în realitate, în fața ecranului din cinema și regret că n-am aplaudat-o mai tare. Teodora Calagiul, jucând rolul surorii, a fost probabil a doua cea mai bună actriță din film. A jucat foarte bine și convins. Ca plus mai sunt locațiile diverse în care s-a filmat ( locații de o frumusețe enormă), ineditul mesajului și a Limbii în sine și…vorba lui Sagi, că am văzut și noi un film oarecum românesc în care nu se vorbește iar despre Comunism, avorturi, scandaluri isterice, șamd. De fapt, nu e românesc filmul până la urmă, chiar dacă e pe aproape.

Mi-ar plăcea ca acest film să-și susțină mai bine mesajul, să apară îndrumare și dicționare cu această limbă veche și poate mai multe clarificări pentru noi, românii. Știm foarte bine că mulți români spun „ai naibii machidoni” iar mulți machedoni spun „ai naibii români”. Poate lor le lipsește cunoașterea Limbii proprii și a Istoriei proprii iar nouă ne lipsesc aceste informații traduse într-un dialog simplu, ce ar ajuta la o coabitare mult mai bună. 

Filmul „Nu sunt faimos, dar sunt aromân” nu este deloc acel standard tipic de calitate dar este inedit și puternic plus un deliciu de vizionat într-un cinematograf modern. Publicul din sală reacționa des și pozitiv la multe expresii și situații, denotând că apreciază mult ceea ce văd. Sper să aibă o continuitate proiectele lui Toma Enache și să devină mai bune și din ce în ce mai încurajate și sponsorizate.

p.s. De foarte mulți ani nu am mai văzut o sală atât de mare și atât de plină. A fost un sentiment frumos.