Wow, in doua luni cat am lasat blogul, Facebook-ul, deviantart-ul si multe alte site-uri, m-am schimbat complet!
Nu-mi vine sa cred cat de mult pot sa traiesti lasand la o parte lucrurile astea care iti consuma timp. Poti in sfarsit sa faci ceea ce nu puteai face din cauza ca…te…te retinea internetul…….da, din cauza lui nu faceam eu ceea ce trebuia sa fac. Hmm…ok, mint. Nu s-a schimbat absolut nimic.
Desigur, n-am mai intrat pe blog, fb, dA, 9gag si multe altele, insa in lipsa altui lucru de facut tot la pc am stat. La televizor, repet, nu ma uit mai deloc. Asa ca mai intru pe un joculetz online din cand in cand, mai citesc ziarele online pe care le lasam de asemenea intr-un timp, m-am mai uitat la filme, samd.
Desigur, in tot timpul asta am cautat si de munca. Ah, munca, subiectul asta mai spinos ca religia, homosexualitatea sau politica. Mai daunatoare decat doua duzini de comentarii negative pe Facebook sunt doua comentarii negative din partea apropiatilor pe subiectul „Munca”. Nu mai suport sa aud impresii si pareri pe tema asta. Oi fi eu frumos si destept, asa cum zice mama, dar tot e greu sa gasesc ceva pe croiala mea. Nu pe fitza mea sau pe moftul meu, pe croiala mea, caci munca implica in mare parte un factor psihologic anume, potrivit in parte pe diverse genuri de om. Dar nu mai stau sa dezvolt. Ma voi descurca eu intr-un final probabil. E si vina mea ca prea ma deschid in fata tuturor, atat de mult incat cand i-am vazut pe bloggerii Ionut Staicu si Despina in Maxi Taxi acum cateva zile – dupa ce nu i-am vazut de mult mult timp desigur – si le-am zis ca vin de la un interviu de munca, mi s-a replicat intrebator ceva de genul: „inca n-ai gasit de munca?”. Cam absurd asta sa fie definitia mea, respectiv aceea a omului care e etern in cautarea locului de munca. Inteleg ca atunci cand multi erau cu putza-n tarana se gandeau la cum sa faca rost de jucarii si multi care sunt acum cu buletinul in portofelul gol se gandesc in mod principal la munca, insa hai sa vedem ceva mai color viata. Sunt cateva mai multe nuante in viata decat alb si negru.
In fine, o sa evit sa mai scriu lucruri de astea personale caci sunt intelese prea prost in general. De aia nici nu permit la acest articol vreo parere. Imi cam dau eu seama ce veti spune, atat de bine cat si de rau. Deci anticipat va raspund: „multumesc” si „du-va naibii!”.
In atata timp s-au intamplat multe si mai nimic. Am avut parte si de o tragedie enorma de care o sa vorbesc candva probabil, insa…ma tin bine inca. In rest, sunt eu. Asa cum ma stiti si asa cum nu ma stiti.
M-am plictisit. Cred ca o sa incep iar sa scriu pe aici. Daca aveam bani acum redeschideam si joie.ro, caci inca nu am parasit proiectul. Adica, e plina Constanta de povesti, doar luati drept exemplu istorisirea recenta de pe blogul lui ddumi. Ok, as aborda in mare parte lucruri de istorie, arta si urbanism, insa nu m-as da inapoi desigur de la cateva critici.
Cam atat pentru moment. Vorbim…