Râdem, plângem și urlăm. Suntem oameni. Putem fi buni cu ceva rău în noi sau răi cu ceva bun în noi. Nimic nu e nou, suntem oameni.
Ne uimim zi de zi de cât de crud poate fi cineva, apoi ne mirăm de bunătatea altuia. Nimic nu s-a inventat azi, la Știrile de la ora 5. Iubim dar mai ales suntem răniți în dragoste. Nu ar trebui să fim atât de străini de aceste sentimente și nici atât de contrariați. Suntem oameni. Un om tocmai ce a ucis pe cineva pe când altul tocmai ce a dat naștere cuiva. Universul nu e bun sau rău, este indiferent, în cel mai bun caz imparțial, la fel ca presupusa Justiție oarbă. Ne închinăm la Zei și le acordăm un control mistic asupra propriei noastre ființe. Numai omul poate face asta, noi suntem și Zeii și Diavolii din cărțile scrise tot de om. Suntem oameni.
Se spune că într-o relație intimă sunt doi și așa este. Suntem doi, trei sau oricâți dar suntem fiecare o forță separată cu o umbră separată. Suntem unici și diferiți unul de celălalt dar suntem practic aceeași ființă. Suntem oameni. Din trecutul apropiat până la presupusul trecut îndepărtat, aflăm trăsături comune cu strămoșii noștrii ce și-au lăsat amprenta în pergamente și în peșteri. Și totuși, nu credem că suntem aceeași, că istoria poate fi atât de banală și superficială încât să se repete atât de anost. Nu suntem speciali, suntem doar oameni. Universul este indiferent. Suntem oameni…și n-o să ne iertăm niciodată condiția de om!