Era o seară răcoroasă de o Toamnă proaspăt apăruta pe calendar. Eva și Alex mergeau în pas grăbit pe piatra cubică a trotuarului prăfuit din oraș. Erau amândoi tăcuți și gânditori, ca și cum funcția lor motorie ar fi fost asigurată de un pilot automat al propriului corp iar gândurile lor ar fi primit undă verde de a zbura în diverse orizonturi.
Au ajuns amândoi într-o zonă retrasă, cu un drum vechi ce se termina fix în casa bunicii lui Alex. Casa părea încăpătoare dar era veche, cu un aer mistic pe care n-ai putea să-l descrii cu exactitate ci pe care ai putea doar să-l simți în jur și să-l accepți. Ferestrele nu erau prea mari și erau acoperite din interior de draperii groase de culori închise cu modele indescifrabile. Toate acestea au fost observate de către Eva, în lumina slabă a felinarului electric din ușă.
– Trebuie să știu ceva despre bunica ta? Spuse Eva, ușor temătoare.
– Multă lume o consideră cam ciudată, însă pentru mine este cea mai interesantă persoană din lume, răspunse Alex cu încredere. Desigur…cunoscându-te pe tine, tind să-mi schimb clasamentul. Adăugase el zâmbind, pentru a o calma. Hai sa intrăm!
Alex a intrat primul și s-a pierdut prin camere, strigând după bunica sa. Eva se plimba încet și cu o prudență exagerată prin spațiul nou descoperit, analizând cu mare interes camera principală ce era îndeajuns de întunecată, luminată doar de câteva lumânări și un șemineu în care ardea un foc proaspăt pus. Peste tot erau cărți și bibelouri în miniatură reprezentând oameni, animale și câteva ființe neregăsite în nici o faună cunoscută de Eva. Camera de oaspeți nu părea deloc ospitalieră, însă avea un farmec aparte, creeat parcă nu doar pentru o persoană anume ci pentru un gen anume. Brusc, Eva tresare auzind un zgomot lângă șemineu. Rămâne blocată văzând-o pe Agatha, bunica lui Alex.
Era o femeie de 70 de ani, însă nu-și arată în totalitate vârsta. Avea ochii mari și negrii cu o privire ce îți pătrundea în adâncul sufletului. Obrajii îi erau uscați iar buzele mici și roșii. Era îmbrăcată într-un veșmânt ciudat, ceremonial aproape. Privirea îi era ațintită spre pântecul Evei.
– Eu…eu sunt… am venit cu…am venit cu…Alex, spuse ea luată prin surprindere de întâlnirea bizară.
– Te superi dacă îmi arunc o privire? Răspunse Agatha, cu o voce calmă și hotărâtă în timp ce continua a privi insistent în aceeași direcție.
– Nu…nu mă supăr, puteți să…
Eva a tăcut apoi și cu o mișcare ezitantă și-a ridicat bluza ca și cum i-ar fi arătat unui doctor o zonă afectată de ceva necunoscut. Ochii Agathei s-au făcut și mai mari în timp ce-și apropia degetele lungi și subțiri către simbolul încrustat în corpul Evei, neatingându-l însă, cum nu ai atinge o păpădie pentru a nu-i deranja calmul.
– Incredibil! Începusem să-mi pierd speranța dar…așteaptă puțin! Spuse Agatha, mișcându-se deodată atât de rapid către un raft plin de cărți vechi și groase încât o făcuse pe Eva să tresară.
Apăruse și Alex în cameră și a detensionat atmosfera. Simțindu-se mai în largul ei, Eva s-a dus cu pași mărunți către bunica lui Alex. Aceasta căuta de zor ceva. S-a oprit apoi cu mâinile ei uscate în care se puteau vedea toate venele, pe o carte veche cu un simbol ciudat pe ea.
– Asta e! Spuse Agatha mulțumită.
– Ce este? Întreabă intrigată Eva.
– Asta, draga mea Eva, este menirea ta!
Atât Eva cât și Alex au rămas înmărmuriți în fața replicii Agathei. Era prima oară când o vedea sau când o cunoștea pe Eva însă îi știa deja numele.
– Luați loc lângă mine, avem multe de discutat! Spuse Agatha, așezându-se pe canapeaua veche din fața șemineului, deschizând cartea plină de praf.
Va urma…
.:: Citeste si Un nou Univers – Partea IV
.:: Nu știi povestea? Citește-o de la început !