Unde este I.N. Roman al Constantei?

Vroiam de ceva timp sa dezbat subiectul asta si uite ca azi o sa o fac. Candva, la „poarta” zonei vechi a Constantei ne intampina bustul lui Ioan N. Roman.

De cativa ani bustul a disparut si acesta nu este singurul obiect de arta si de omagiu disparut de pe strazile Constantei. Probabil nu ar conta atat de mult daca ar fi ceva de forma dar I.N. Roman a fost un om care a ajutat mult Constanta si regiunea Dobrogei.

In acest oras avem liceul I.N. Roman si avem de asemenea biblioteca judeteana I.N. Roman a carei existenta se datoreaza acestui om. Acesta nu a fost doar un om inteligent care a putut sa ajute societatea romana dar in anul 1910 a fost si primar al acestui oras. Detalii gasim pe multe site-uri, sa le luam pe cele de pe dreptonline.ro:

Nascut in judetul Botosani, in comuna Comandaresti, Ioan N. Roman s-a remarcat pentru indelungatul sau atasament pentru tinuturile Dobrogei si pentru poporul roman in general. Absolvent al studiilor liceale la Iasi, incepe studii juridice pe care le incheie in perioada 1893-1897 la Bruxelles. In 1895 isi incheie studiile doctorale cu teza „Protestation des Roumains de Transylvanie et de Hongrie contre l’oppression magyare”. In 1897 revine in tara, lucreaza in cadrul Judecatoriei Curtea de Arges, fiind apoi numit judecator la Medgidia. In 1899 Ministerul Justitiei ii acorda dreptul de a practica avocatura. Lucreaza ca avocat incepand cu anul 1900 la Constanta, unde devine si primar al orasului in 1910.

A fost redactor si colaborator a mai multor publicatii foarte importante, printre care: Farul (1903-1904), (1911-1919), Arhiva Dobrogei (1916-1919), Analele Dobrogei (1920-1931), Drapelul, Liberalul, Dobrogea Juna, Neamul romanesc, etc…

Alaturi de prof. Constantin Bratescu se afla la originea fondarii „Societatii culturale dobrogene” ce isi propunea studiul trecutului si prezentului Dobrogei, raspandirea in cercuri largi a acestor cunostinte, precum si fondarea unui muzeu regional, infiintarea de biblioteci si reviste culturale.

Mai mentionez ca acesta este omul care a insistat sa se faca o statuie a lui Mihai Eminescu in acest oras. Asadar, de ce nu-i respectam istoria si contributiile? Un amarat de bust nu suntem in stare sa avem?

Am trei rugaminti la voi: sa-mi arati o poza cu bustul pe cand exista, sa-mi spuneti daca mai stiti de alte busturi, statui sau monumente care s-au furat/daramat si sa-mi spuneti de la ce vine N-ul din numele lui I.N. Roman.

[LE]

Ok, Arh. Radu Cornescu spune ca I.N. Roman al Constantei este la biblioteca. De asemenea spune ca N-ul nu e nimic special, doar un Nicolae venit de la tatal sau. Alte lamuriri dupa cum urmeaza:

Personalitatea lui Ioan N. Roman este bine cunoscuta în Constanta, în Dobrogea si pe plan national si pentru orice om de cultura cele câteva cuvinte despre ea nu sunt întru-totul suficiente.
Ioan N. Roman era fiul unui baci român, originar din Satu-Lung, comuna Saliste din Marginimea Sibiului. Datorita ocupatiei de crescator de oi, familia Roman practica transhumanta, mergând în locuri unde se gasea iarba buna pentru pasunat. În vara anului 1866 a ajuns în satul Tropoclo, pe malul lacului Sasic, plasa Tuzla, judetul Cetatea Alba (Bolgrad), aflat înca sub stapânire româneasca. Acolo, la 20 iulie 1866 s-a nascut Ioan, fiul lui Nicolae Roman. Permanenta miscare a oierilor a pus în plan secundar înregistrarea noului nascut la un oficiu de stare civila. El a fost declarat la un an dupa nastere în comuna Comândarestii Noi din Judetul Iasi, unde se gasea tatal lui atunci.

Familia din Saliste l-a înscris în acea localitate în clasa I a scolii primare. Anul urmator, transhumanta i-a silit pe parintii lui Ioan sa plece din nou catre pasunile din Moldova. În consecinta, a urmat restul ciclului primar la scoala din Hârlau. Remarcând ca fiul sau era premiant, Nicolae a decis sa faca efortul financiar pentru a plati taxele la Liceul Stefan cel Mare din Iasi. Curând, si-a scutit tatal de cheltuiala, deoarece a devenit bursier.
În ultima clasa de liceu a început sa lucreze în calitate de custode la Biblioteca Municipala. Acolo l-a vazut pe Mihail Eminescu. A fost impresionat de frumusetea poetului nepereche. Ades le-a povestit fetelor sale, Mariana, Viorica (Ica), Marta-Eugenia-Christina (Coca) si baietilor Bonifaciu (Botaciu) si Horia cum i-a pecetluit sufletul întâlnirea cu Eminescu, intrat pe usa salii de lectura, îmbracat într-un costum alb. Neîndoielnic, lectura poemelor eminesciene, contactul direct cu el, l-au facut pe Ioan N. Roman sa devina un eminescian convins. S-ar putea ca aceste povestiri patimase ale tatalui sa fi îndemnat pe Mariana, pe Marta-Eugenia-Christina, pe Botaciu si pe Horia sa se îndrepte spre o cariera literara. Fetele au urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti, iar cei doi baieti s-au afirmat ca jurnalisti.
Din acei ani de sfârsit de liceu si de veac, Ioan a debutat în publicistica în revista Albina (1882) si, imediat apoi în literatura în revista Familia, condusa de Iosif Vulcan.
Din primele lui rânduri s-a remarcat ca a îmbratisat ideile liberalilor de stânga. Ele l-au facut ca, pentru scurt timp, sa se apropie de grupul socialistilor intelectuali, „generosii”, care în final, spre 1899, au aderat la Partidul Liberal. Aceasta orientare a lui Ioan N. Roman este aratata si de numeroasele pagini publicate între 1885-1890 în Convorbiri literare, în România Literara, în Literatura si Stiinta, în Munca, în Viata etc. Între anii 1890-1892 a detinut functia însemnata de prim-redactor la cotidianul bucurestean de stânga Adevarul. Lui i se datoreaza initiativa de a fi creat suplimentul Adevarul Literar, unde au publicat numerosi literati români de valoare. Acolo a cunoscut o serie de intelectuali remarcabili, cu idei socialiste. În primele luni ale anului scolar 1892-1893 a revenit la Iasi în calitate de secretar-contabil al Scolii de Meserii, ulterior Scoala de Arte si Meserii.

Reusind sa strânga o suma de bani, la care a adaugat un ajutor primit din partea parintilor si fratilor sai, Ioan N. Roman a plecat sa studieze la Paris si la Universitatea din Bruxelles unde si-a perfectionat cunostintele de limba franceza si a urmat concomitent cursurile Facultatii de Litere si Filosofie si ale Facultatii de Drept.
În vara anului 1893 a venit în Imperiul Austro-Ungar, la Sibiu, în redactia ziarului Tribuna, unde a lucrat alaturi de Ioan Ratiu. În anul 1898, la cerere, a fost transferat în calitate de judecator la Judecatoria de Ocol din orasul Medgidia, unde s-a si insurat cu tanara Cecilia, inrudita cu pictorul Ion Andreescu. În anul 1899 a fost ales primar al orasului Medgidia. A preluat si detinut aceasta demnitate ca reprezentant al Partidului Liberal, al carui stâlp va deveni în Dobrogea.
Din aceasta perioada dateaza si îndepartarea lui de grupul junimist – Titu Maiorescu, I. Negruzzi, V. Pogor etc. precum si apropierea lui de Nicolae Iorga. Tot atunci a reluat mai vechea polemica cu Constantin Dobrogeanu-Gherea, având ca tema interpretarea poeziei eminesciene. A publicat în mai multe reviste locale idei din brosura de succes „În contra directiunii Contimporanului”.
O data cu începutul secolului al XX-lea a parasit Medgidia pentru a veni ca judecator în orasul Constanta. Deoarece functia de magistrat nu era compatibila cu activitatea politica, a parasit-o, devenind avocat. Curând, în anul 1903, a fost ales consilier judetean, înscriindu-se între conducatorii Partidului Liberal din Constanta. În aceasta directie, a acces pâna la calitatea de vicepresedinte al filialei Constanta (1910).
Preocupat de situatia populatiei din Dobrogea a publicat o serie de articole si studii de importanta deosebita. Dintre ele, amintesc: Dobrogea si drepturile politice ale locuitorilor ei, Tipografia Ovidiu, Constanta, 1905; Studiu asupra proprietatii rurale din Dobrogea, urmat de Codul proprietatei fonciare otomane din 1858 si de legile românesti referitoare la proprietatea imobiliara rurala din Dobrogea, Tipografia Ovidiu, Constanta, 1907; Organizarea Dobrogei Noui, Tipografia Aurora, Constanta, 1914 etc.
Calitatile de avocat pledant ale lui Ioan N. Roman au impus respect colegilor lui, care-l numeau „Ilustrul”. Ca urmare a fost ales, în perioada postbelica, decan al Baroului din Constanta. A fost o demnitate profesionala pe care a reprezentat-o cu cinste, contribuind la întarirea prestigiului breslei avocatilor constanteni. A detinut mai multe functii supreme: primar al orasului Constanta, deputat si senator in Parlamentul Romaniei. Inainte de moartea sa, a avut o ultima initiativa culturala: a infiintat Comitetul de initiativa si organizare „Pro Eminescu” pentru realizarea unei statui a marelui poet pe faleza cazinoului. La 12 iulie 1931, dupa o scurta, dar grea suferinta, Ioan N. Roman a murit în orasul Constanta. La ceremonia funebra au asistat familia sa, personalitati marcante ale orasului si ale bisericii, ca episcopul P. S. Gherontie, întreg corpul Baroului din Constanta, reprezentanti ai armatei si ai marinei, magistrati, oficialitatile orasului si judetului. Dupa rostirea unor cuvântari emotionante, întristata adunare l-a condus pe ultimul drum. Municipalitatea a decis sa-l cinsteasca, ridicând în amintirea lui un bust din bronz. Opera s-a datorat sculptorului I. Dimitriu-Bârlad, dupa masca mortuara luata de Antonio Ruta. Bustul a fost asezat în parcul triunghiular din fata Tribunalului, Prefecturii si Curtii de Apel, pe soclul fostului monument al Avântului Tarii, ridicat dupa 1913 si distrus de armatele bulgare în timpul ocupatiei din vremea primului razboi mondial; ulterior, statuia a fost plimbata în mai multe locuri din orasul Constanta, astazi gasindu-si amplasamentul in parcul din fata Bibliotecii Judetene I.N. Roman – Constanta. În locuinta lui, familia sa a decis ca bogata-i si valoroasa-i biblioteca sa fie pusa la dispozitia publicului. Ea a functionat ca biblioteca publica pâna în vara anului 1941, când casa a fost bombardata de aviatia sovietica.

[LE] Haide ca i-am gasit si mormantul. Cititi stirea de mai jos:

.:: Mormântul lui Ioan N. Roman, scos din anonimat